La-nceput de viață nouă
Fie-i soare, fie plouă,
Orice bebe-n lume are
Propriul drept la alăptare.
Are dreptul să se nască,
Să se-adape și hrănească
Să iubească, să se-aline
Pus la sân și ținut bine.
Corpul mamei deja știe:
Gata e cu bucurie
Să ofere lapte bun
Când pe piept copilu-i pun.
Între mamă și copil
Nu-i nevoie de textil
Ci pe sânul ei pulsat
Vine puiul dezbrăcat.
Glandele Montgomery
Îi anunță pe copii
Că și sânii sunt „on topic”
Și-au miros de amniotic.
Așadar, mama-i reală
Dinăuntru dar și-afară.
Lumea-i bună și duioasă,
Caldă și prietenoasă.
Alăptează! Puiul tău
Riscă mult mai puțin rău!
Nu te-opri la ceas sau dată,
N-ai de ce, nu ești setată,
Nu „pierzi” laptele pe drum.
Nu restricționa nicicum
Dreptul lui la alăptare,
Ești singura donatoare!
De n-o faci tu, atunci cine
Mai aproape îl va ține?
Lumea lui la sân vibrează.
Dă-i-o toată! Alăptează!
(Oana Bajka, iunie 2013)