Bebelusul de tinichea al societatii

Deunazi am dat peste imaginea bebelusului de tinichea al societatii… E un bebelus mult dorit si asteptat, parintii plini de incantare se pun in miscare sa-i pregateasca cel mai bun loc in lumea asta: camera lui, patutul lui. Ii cumpara biberoane, sterilizator, suzeta, un iepuras de plus.
Se naste. De cum ajunge acasa, intra la „academia independentei”, trebuie invatat sa se descurce singur, ca sa fie un bebelus de succes. Cum altfel ?
Cateva lectii dureroase il asteapta.

Ii e foame, cauta sanul, se lipeste de mama. Ah, este indepartat, primeste o bucata de silicon agatata de un biberon, 90 ml lapte praf – la portie. Are mese la program, din 3 in 3 ore. Peste o luna, trebuie sa fie in stare sa-si tina singur biberonul cu lapte praf in manuta.

Nu-i place nicicum in patut. E asa rece si gol, el vine de la cald, din mama. asa ca, o cheama prin plans, nu stie cum altfel…dar daca suspina dupa ea, dupa bratele ei, mirosul ei, este lasat noapte de noapte sa planga, sa stranga in manute un iepuras rece si fara viata. Trebuie sa invete sa doarma si sa adoarma singur, in curand sa doarma toata noaptea. Chiar daca mama ii aude chemarea ce-o taie pana in suflet, trebuie sa fie brava, sa nu cedeze, sa nu mearga la el. face asta spre binele lui, desigur.

Incet, incet, bebelusul se ofileste pe dinlauntru. Foamea de piele, de pielea mamei, caldura de la sanul ei, sunt tanjiri a caror implinire se pierde in mormanul de: „nu-l lua in brate ca-l rasfeti”, „nu dormi cu el ca se invata prost”, „nu-l adormi la san ca nu-i bine”, „te manipuleaza”, „toata ziua cu el in brate, nu o sa mai ajunga-n veci independent”, „daca plange, da-i suzeta”, „nu-l dragali, saruta-l doar in somn sau doar cand faceti pozele de familie ca altfel devine mamos”.

Pe la trei-patru luni trebuie sa bifeze prima mancare solida: sucul de morcovi! apoi cereale, doar trebuie sa corespunda graficului de crestere.
Nu-i place, scoate lingurita afara…
Tot pe la patru luni trebuie sa il puna mama si tata intre perne sa stea in fund, pe la sase sa-l tina de maini sa umble in picioare. Cu cat devine mai repede independent, cu atat mai bine. La final de an e si concurs intre familii. Daca castiga, are diploma…de prunc de tinichea!

Asta sa fie definitia independentei reale? Independenta prin ruptura, instrainare, fortare ?

Oh, cat de falsa si denaturata e imaginea societatii despre cea mai gingasa fiinta umana.
Am ajuns sa cream inlocuitori artificiali pentru prezenta umana. In loc de san ca hrana – biberon, in loc de san ca mangaiere si confort – suzeta, in loc de trupurile noastre langa el noaptea – singur, cu un iepuras de plus. Orice, dar nu noi, mama si tata. cu pretul demolarii lui, al bebelusului.

Nu exista mai bun loc pe lumea asta decat bratele mamei si ale tatalui, nu exista mai buna hrana decat la sanul mamei. Nu exista sa devina alintat, rasfatat, mamos, nu exista sa ramana mereu in brate, decat daca exact nevoile astea nu i le implinim cand le are. Cu cat ii sunt indeplinite nevoile de baza in mod natural si firesc, cu cat nu ii sunt stinse, cu atat va inflori mai mult, cu atat se va simti in siguranta si se va desprinde singur. Si cand va face asta, ii vom duce dorul. Va pleca de la san, din patul nostru, in camera lui, patul lui, casa lui.

Cu cat fortam independenta, cu atat mai dependent va fi de fapt. Faceti un test, mergeti in parcuri si ascultati ce povestesc parintii despre copilul lor: cati se plang ca e mamos si rasfatat, ca nu vrea decat in brate, ca au incercat totul, ca trebuia dezvatat de aia, de aia…de ei…
Peste ani, ne va cuprinde regretul ca nu l-am tinut la san, ca nu l-am tinut in brate cand era mic, ca acum nu mai putem. regretul ca nu i-am simtit caldura trupusorului langa noi, ca nu i-am spus „te iubesc” cand era treaz, ca nu l-am mangaiat si sarutat de mii de ori pe zi.

Nu ne mai trebuie bebelusi de tinichea!
Vrem bebelusi de catifea!

Adina Branici

In urma unor reactii la articol, completez aici ce am raspuns unei mame, pentru oricine a simtit articolul ca o judecata sau o ignorare completa a adultului sau a altor copii din familie:

Ohh, cat de inteleg ca nu-i usor cu doi copii, ca vrei timp macar 5 minute pentru tine sa mananci sau sa mergi la toaleta!

dar articolul nu judeca pe nimeni, de ce simti asa?
e prezentata societatea asta in care traim, care ne invata sa ne instrainam de bebelus pe motive nefondate ( ca se invata prost, ca devine razgaiat bebelusul) , ne invata sa ne infundam dragostea neoferindu-le bratele noastre cand ei au nevoie, sa facem training-uri prin plans, sa-i fortam la diverse achizitii, cand ei inca nu sunt pe deplin pregatiti, etc. ne invata ca bebelusii sunt manipulatori, dar ei au nevoi la fel de fundamentale ca si ale noastre, ale adultilor.

nevoia de afectiune a unui copil nu neaga nevoile unei mame!
toti au nevoi, bebelusul, ceilalti copii din familie, mama si tata/sotul si sotia. le implinim pe toate, cum putem mai bine, fara sa impunem doze de dragoste maxime si minime nicicaruia din familie. care-i doza maxima de imbratisari si sarutari pe care daca ti-o da sotul e considerata rasfat, in sensul negativ? exista vreo limita? te sufoca sotul cu dragoste? in acelasi fel, nu putem spune ca bebelusul e rasfatat daca are nevoie sa stea in brate, sa fie langa mama lui, cat e mic.

nu tinem pe nimeni in brate cu forta, asta e o alta extrema si din nou nu despre asta e vorba in articol. or fi si din acestia, dar nu stiu cum vine asta. nu vrea in brate si gata, mai nou ar tb sa o fugaresc prin casa sa o prind. si nici sa fie alaptata cu forta nu merge. oricine a ajuns in etapa de a alapta un copil mai mare, stie asta.

deci linistita, ocupa-te de tine, dormi cat poti, nu e absolut nici o problema daca ai nevoie de 5 minute sa manci sau juma de ora pentru dus, recreaza-te psihic, oridecate ori ai nevoie. atata timp cat nu ignoram nevoile copilului si le consideram la fel de legitime ca si ale noastre, le vom implini bine pe amandoua.

oricum la un mom dat vine vremea cand chiar vom avea timp doar pentru noi

Si niste completari:

Problema societatii pe care o prezinta articolul este ca am ajuns sa credem si sa ne lasam convinsi ca toti bebelusii se nasc cu manifestari patologice, sunt bolnavi. pt ca au nevoie de dragoste, de afectiune. si ca atare, trebuie sa-i tratam, trebuie sa-i dezintoxicam, sa-i dezvatam. dragostea si afectiunea pe care o vor ei, o vrem si pt noi, adultii, dar noi nu suntem bolnavi, doar bebelusii.
e normal ca o sotie sa fie imbratisata, sarutata de sot. il manipuleaza prin faptul ca are nevoie de manifestarile astea? fac comparatii la nivel de familie pentru ca despre familie e vorba in esenta. n-am vazut la nimeni o reteta despre cate grame minime de dragoste sa pui in relatia sot-sotie ca sa functioneze si sa se dezvolte armonios. in schimb retete stricate, tocmai datorita faptului ca e prea putina, da. de ce oare punem limite copiilor nostri?

nu-i ceva fundamental gresit in gandirea asta?

spunea cineva ca trebuie sa gasim un echilibru : nici prea mult in brate, nici prea putin. bun, concret, cat de mult e prea mult si cat de putin e prea putin? cine stabileste doza pe baza a ce? eu nu am vazut bebelusi plangand fara un motiv, niciunul. intotdeauna a fost o problema acolo. afara numai daca noi am ignorat-o, am considerat-o invalida.
dar ne-ar placea sa vina sotul la noi, sa vada ca vrem o sarutare, o mangaiere si sa zica : neee, nu-ti trebuie, n-ai nevoie, doar te faci!

e mult mai simplu : in loc sa stam sa traducem in limbaje de genul : sigur ma pacaleste copilul, e rasfatat, i s-a suit la cap, etc, privim nevoia lui la fel de legitima ca a noastra si gata. copilul stie cand si cat are nevoie de brate si cand nu. hai sa i le deschidem cand vrea sa se cuibareasca in ele si sa le eliberam cand fuge fericit din ele. si mai ales cand avem brate sanatoase. mi se intrista sufletul sa citesc aici de mame care au probleme serioase medicale si nu-si pot tine copiii in brate, desi tanjesc dupa asta.

sau ai o durere si plangi. vine sotul si-ti tranteste usa-n nas. sau invers, are sotul o nevoie si o ridiculizam. e bine asa? la bebelusi oare de ce-o fi bine? ni se zice ca li se dezvolta plamanii, creierul, dorm mai luung, daca ii lasam sa planga, daca facem cio. ni se dezvolta si noua creierul daca aplicam aceeasi metoda ? in ce fel am rezolvat adevarata nevoie? nicicum, nerezolvarea ei duce la rani, la instrainare. daca primesti 3 usi peste nas pe saptamana nu mai e mult pana la instrainare totala.

Mamele trebuie sa inteleaga ca scopul articolului nu e sa porneasca o batalie intre „mame bune” si „mame rele” si nici nu vrea sa faca separari sau catalogari de genul. asta-i primul si ultimul argument in multe discutii. de ce nu se poate trece de nivelul asta?

toata ideea e sa porneasca cugetari de genul: hmm, oare asa o fi ? oare asta ni se spune in societatea actuala, cum zice aici ? sau sunt exagerari, aberatii?

bun, o luam altfel – cand am auzit ultima oara : ia-ti bebelusul in brate, tine-l acolo cat vrea el ? nu-ti fie teama ca adoarme la san? e perfect sa vrea sa te aiba langa el cand doarme ? e firesc sa fie dependent de tine ! (daca nu de tine, mama lui, atunci de cine, de vecina ? )

apoi care-s argumentele obiective, rationale, pentru care mereu urechile noastre asta aud : ca nu-i bine! ?
hai sa vedem concret : studii care demonstreaza ca nu-i bine sa-ti alaptezi copilul ci e mai bine sa-i dai lapte praf. studii care demonstreaza ca nu-i bine sa-l tii in brate, sau ca nu-i bine sa doarma langa noi.
luam sursele si apoi verificam daca sunt validate stiintific.

cugetam si vedem daca cugetarea aduce transformare sau nu.

unde-i demersul acesta?
ne blocam mereu in : ” sunt o mama rea daca ? ” si nu mai mergem mai departe.

sa mai subliniez o data : sunt copii care dorm bine in patut, foarte bine. care nu cauta atat de mult bratele noastre, foarte bine. sunt, dar sunt mult mai putini. sunt in general exceptii.

ne uitam la bebelus, ne citim bebelusul si vedem cum ii e bine, asta-i tot. si intelegem ca nevoile lor sunt la fel de legitime ca ale noastre. asta-i tot.

cand ni se spune ca trebuie sa fie independenti de mici ca asa-i bine iar pentru asta ei, bebelusii trebuie sa treaca printr-un proces dureros, trebuie dresati, nu inseamna ca ne luptam contra felului in care au fost creati ? daca e bine si firesc sa fie independenti de ce trebuie sa ne luptam cu lacrimile lor sa-i schimbam de la nastere, caci ei vin cu o complet alta setare ?
facem un test si aici ? punem copilul in patut sa doarma singur . incepe sa planga. se linisteste in bratele noastre. mai incercam o data. se repeta. cum ii e lui bine? daca ii e bine in bratele noastre acolo il lasam. daca e linistit in patut, putem sa-l lasam acolo. fara dresaje, antrenamente, ci daca e linistit el singur.
nimeni nu spune ca patutul e dusman in casa omului, isi are si el foloasele lui si am mai discutat despre asta, dar e o diferenta intre a trebui sa faci antrenamente de cio ca sa poata sta in el copilul si a-l folosi in asa fel incat sa nu fie negate nevoile lui.

apoi cazul in care bebelusul se imbolnaveste : tot va ajunge in bratele mamei si va fi luat in pat cu ea, nu lasat singur, pt ca trebuie supravegheat si pt ca transmite ca are nevoie de mama langa el. atunci are o problema. dar daca are nevoie de afectiune zilnica, o ignoram?

mai discutam cazul celor din orfelinate, copii ramasi fara parinti caci ei au plecat la lucru in alte tari ( nu discutam aici motive, sigur pot fi complexe) ? dar mai putem spune ca nu e evident ca le lipseste afectiunea ?

nu e drama, nu e chiar asa, copilul e bine, e fericit cand ne vede de fiecare data, uite ca a crescut si fara sa fie tinut toata ziua in brate, sau n-are nici o problema ca n-a dormit cu noi ca n-am vrut noi . nu e o drama, ni se spune. oare? noi cate drame si rani purtam in sufletele noastre? si cat timp a trecut peste ele? abia poate dupa ce avem copii la randul nostru le realizam…

nu-i drama cand suntem tratate de sot cu raceala, ignorare, mereu nevoile noastre raman neimplinite ? nu-i drama, nu-i bai, nu-i asa?…

Adina Branici

104 gânduri despre „Bebelusul de tinichea al societatii

  1. Al meu e de catifea si tocmai ne dragalim un pic in timp ce papa la san. Este 5 dimi. Va doresc la fel.

  2. hai, mai, inteleg si eu promovarea alaptarii si a tot ce vrei tu, dar textul frizeaza deja penibilul…ce-i cu analogiile astea dramatice si tampite? si crede-ma, eu mi-am alaptat copilul, atat cat am putut si inca ma trezesc de 5 ori pe noapte si stau cu el la povesti, desi are 2 ani…si nu ma deranjeaza…la fel cum nu ma deranjeaza ca nu ma lasa sa fac nimic in casa, ca e mereu dupa mine, sau in bratele mele…dar totusi comparatiile astea alea tale m-au dat gata…auzi metafora: „bebelusul se ofileste pe dinauntru” :))))))

    1. perfect de acord cu tine, exagerat…eu ce sa adaug, l-as tine mai mult in brate pe al meu si l-as pupaci dar e prea ocupat cu ale lui, gaseste mai interesant cotrobaitul in dulap 🙂

    2. nu mi se pare deloc exagerat, sunt niste metafore, o exprimare mai plastica. se vede ca e un text scris din inima, nu copiat sau tradus de pe undeva. pe mine chiar m-a atins unde trebuie, cred ca si eu am fost un bebelus de tinichea. si din pacate vad des in jurul meu astfel de bebelusi (monica, se refera la bebeii mai mici, pentru ca inca de la nastere e f.important sa simta apropierea de mama/parinti).

      1. Parerea mea personala…este ca tu ai o problema!Crezi ca ma intereseaza ce aberezi tu acolo!Daca m-ar interesa si as pune la suflet ce spui tu inseama ca nu sunt normala.

  3. Îmi place articolul tău, l-am primit pe facebook de la o mămică.
    Ai surprins foarte bine drama bebelușului actual, care deși aparent este mult mai dorit și i se acordă mult mai multă atenție și îngrijire din partea părinților și societății , este de fapt mai oprimat și mai pus la colț decât pe vremuri.
    Industrializarea/artificializarea masivă a maternității însăși, ca și a vieții noastre în general , crează o întreagă patologie a mamei și copilului, pe care o tratăm mai mult sau mai puțin corect.
    Eu spun că, de cele mai multe ori , tratăm greșit, deoarece ne îndreptăm asupra efectului și nu a cauzei.
    Vestea cea bună este că ,totuși , există oameni care s-au preocupat de acest aspect, al descoperirii și tratării cauzei. Unul din ei este dr Jean Marie Delassus, , pedopsihiatru francez ; el a surprins extraordinar de bine evoluția naturală a relației mamă-copil, mai ales dificultățile materne după naștere.
    Concluzia este că lucrurile sunt mai profunde decât ar părea, iar alăptarea /hrănirea bebelușului reprezintă piatra de încercare a unei mame.
    Despre acest subiect aș vrea să mai vorbim, am inițiat la sediul Asociatiei Franco-Române Bébébienvenu o serie de întâlniri cu mame și bebeluși , dar și cu viitoare mame(gravide sau potențial).
    Vă așteptăm cu drag la întălniri , dar și înafara lor, la discuții individuale (avem o echipă maternologică la dispoziția voastră) și chiar de aderare la asociația noastră ca noi membri activi -pentru cine simte că poate și vrea să facă ceva pentru mame și bebelușii lor
    http://www.maternologia.ro/maternologia-o-privire-noua-asupra-fiin%c8%9bei-umane/
    www maternologia.ro
    http://www.marincas.ro

    1. Bun, ai dreptate in cateva privinte, ok! Fiecare e liber sa gandeasca. Problema e ca nu poti sa judeci parintii, uite iti dau un exemplu.
      Eu sunt singura, singura in strainatate, sotul ajunge seara la 8 cand bebe deja doarme, bebe are 7 luni, da, doarme singur.
      Si ca sa intelegi de ce… dupa ce am nascut am intrat intr-o depresie severa, ganduri de suicid, chiar incercari, nu dormeam nopti, stateam non stop cu el, nu dormea, plangea, eu nu mancam. Vroiam sa divortez, fara ajutor, eu singura, nici nu vreau sa ma gandesc. L-am purtat non stop in wrap, a dormit pe mine, in brate, oricum era posibil. Plangea de mi se rupea sufletul, mi-am pierdut cumpatul de cateva ori, l-am lasat apoi am mers la el dupa 5 min si iar l-am imbratisat si adormit. Am avut tentative de suicid de 6ori, o data cu spray de camera, cu aspacardin de mai multe ori, cu lama, cu datul cu capul de pereti. Sa nu spun ca mi-am lovit si sotul, bineinteles ca am un sot bun si m-a inteles. M-a ajutat sa trec peste. La 6 luni l-am invatat sa doarma singur si i-am scos suzeta. A durat 5 zile in care am stat langa el zi si noapte si i-am ascultat plansul si l-am incurajat ( vezi Aletha Solter : bebelusul meu intelege tot ) l-am inconjurat cu toata dragostea, in timp ce eu faceam 3 consultatii pe saptamana la psiholog plus ca luam pastile. Am facut eforturi extreme sa ma tin calma, sa nu-mi pierd cumpatul. A invatat sa doarma singur, sa lege somnurile, eu pot sa ma odihnesc, il iubesc enorm, pot sa spun ca de cand a invatat sa doarma singur ma bucur de 10× mai mult de el. Sunt iar insarcinata, asta mi-am dorit, cand o sa se nasca bb 2 o sa aiba 1a 2l. Il iau noaptea in pat si dorm cu el, ziua la fel, ne giugulim, radem, dansam, ne jucam cu iepurasul (viu)… sunt in sfarsit fericita ca sunt mama si pot sa ma bucur asa cum vreau.
      Acum te intreb, dupa acuzele facute: cum e mai bine? Cu o mama normala, depresiva sau chiar moarta? Ce rost are sa iti nenorocesti viata, sa i-o nenorocesti si lui? Fiind aici singura, fara ajutor si cu 2 copii nu vad cum m-as descurca. Fiecare cu parerea lui? Dar inainte sa judeci, adu-ti aminte ca nu sti ce e in casa altor oameni, eu era sa mor din cauza lipsei de somn si nemancat, niciodata nu i-am aratat asta, intotdeauna a simtit toata caldura si dragostea mea. Si da, am momente in care ma simt vinovata, dar atunci merg si il iau cu mine in pat sau ne giugiulim o ora intreaga.
      P.S Bebelusul meu nu e de „tinichea” pt mine e cel mai bun si iubicios bebelus.

  4. Eu imi alaptez bebelusul si asta ar trebui sa fak toate mamele.k nu e nimic mai minunat dekt sa.ti ti minunea la piept.dar mi se pare un pic exagerata partea cu patutul.bb meu are 5 luni si de mic doarme in patutul lui lipit de patul meu.nu mi se pare k ar „suferi”din kuza asta.sa doarma singur intr.o kmera ,cu asta nu sunt de acord pt.k acolo probabil,da,s.ar simtii singur si in nesiguranta.

    1. tu esti o mamica fericita, eu nu am putut din motive medicale sa il alaptez. A dormit singurel in patutul lui si in camera lui pnala la un an si 3 zile, apoi pace. In loc sa il traumatizez si sa ii impun ceva ce ii displace am ales sa fac si ca el. Am dormait cateva luni cu el in pat, apoi ni l-au luat bunicii si luat a fost. Are 4 ani si jumatate, in timpul saptamanii doarme cu bunicii, in week-end doarmea cu mami si tati. S-a dezvoltat mai mult decat normal. Numai ca: petrecem tot timpul liber cu el, si ne straduim sa avem timp pentru el, facem lucruri impreuna, radem, il pupam exagerat de mult si rezultatul este acela ca stie sa spuna „te iubesc”, „iti multumesc”, „mi-e dor de tine” si mai ales la 4 ani stie sa faca surprize, aduce flori, desene de la gradi…si ups…a avut biberoane, sterilizatoare. Iar daca au existat crizele lui de personalitate cand a fost excroc, cu rabdare muuulta si cu timp petrecut cu el am reusit sa ii aratam ca este la fel de iubit si ca putem rezolva totul. Desi sunt mici-mici, ei simt si inteleg si mai ales trebuie sa nu uitam ca nu ei ne conduc viata, ci noi trebuie sa le coordanam directia.

  5. Well , sunt o mamica de gemeni am folosit biberoane , suzete , sterilizatoare si cu toate astea nu am copii ” de tinichea” cum ii numesti tu am copii absolut minunati , afectuosi . A si inca ceva desi au fost hraniti cu mult blamatul lapte praf fara de care daca nu exista nu stiu ce ma faceam paranteza hraniti natural doar prima luna , tine minte s-au nascut fiecare cu cate 3 kg deci nu am avut disponibili 3 litri de lapte matern/ zi ) pana la 2 ani nu au fost niciodata raciti sau bolnavi . Am niste copii puternici si minunati . Articolul mi se pare putin cam exagerat oricum intamplator ma aflu pe acest site . Succes pe mai departe in ale scrisului !

    1. Citeste te rog si completarile la articol, adaugate recent, poate vei intelege mai bine scopul lui.

      1. Eu cred ca ati pierdut din vedere urmatorul aspect: fiecare dintre copiii nostri este unic. Fiecare dintre noi este unica, relatia pe care o ai cu copilul tau este unica. Nimeni nu se poate purta cu doi copii la fel, pentru ca nu sunt doi copii la fel. Noi putem invata unele de la celelalte si trebuie sa ne gasim singure mijlocul prin care sa ne crestem copiii si sa ni-ii educam. Probabil multe dintre voi aveti doi copii si stiti ca intr-un fel ati procedat la primul si in alt fel la al doi-lea. Pana si parintii de gemeni confirma ca unul dintre copii este mai dependent si celalalt mai independent. Nu mai etichetati copiii si inca ceva…AVETI INCREDERE IN INSTINCTUL VOSTRU DE MAMA. Este singurul care va spune\, daca stiti cum sa il ascultati ce sa faceti si cum sa procedati. Nu zic sa ramanem lipsite de informatie, doar sa le filtram.

  6. Despre cine vorbim aici?
    Toate prietenele mele si ce cunostinte mai am nu au procedat asa.
    Zau, de unde e scoasa ideea ca i se baga suzeta pe gat sau lapte praf sau alte tampenii.
    Ca sa fi stiut ce ai scris mai sus, ar fi trebuit sa si vezi asa ceva, pentru ca nu stiu cate mame , in primele luni de viata ale pruncului, ar accepta sa fie cineva non stop cu ochii pe ele.
    Al tau, al unei rude, al unei bune vecine?

    1. E minunat ca tu ai vazut astfel de exemple, din pacate sunt destule, parcurile abunda de ele 😦 Si nu trebuie sa stai cu ochii pe nimeni, povestesc mamele singure pe grupuri, pe formuri, mandre ca nu au luat copilul in brate, ca doarme la program dupa un „pic” de plans samd.

    2. daaaa, si eu am si cunostinte si pe grupuri am vazut/citit mame care povestesc cum au invatat bebelusul sa adoarma in patut singur, plangand, sau nu l-au luat in brate ca „se invata”, care ii indeasa suzeta sau biberonul in gura ca sa nu stea prea mult la san, care nu alapteaza deloc ca sa nu li se lase sanii, etc,etc,etc…

  7. Ce articol tampit :(. Am doi baietei minunati care au fost hraniti cu lapte praf din motive medicale. Eu insami sunt un copil care nici macar lapte praf n-am banut cand eram mica din cauza unor probleme de sanatate. Si iata-ma mare si sanatoasa, cu doi copii minunati care dorm singuri in patuturile lor, care vorbesc si sunt veseli, sanatosi, creativi… Cate aberatii ati scris in acest articol!

    1. Citeste te rog si completarile la articol, adaugate recent, poate vei intelege mai bine scopul lui. Si te rog sa folosesti un limbaj mai politicos, chiar daca esti anonima pe internet.

      1. 1. Limbajul meu este foarte politicos. Cuvantul „tampit” se refera la continutul articolului care nu are scop informativ ci are scopul de a da cu pietre in femeile care, dintr-un motiv sau altul, nu si-au alaptat copiii.
        2. Nu ma intereseaza completarile. Un articol corect nu are nevoie de completari dupa.
        3. Daca sunt anonima pe internet nu inseamna ca nu recunosc un material facut in graba, fara nimic concret.
        4. Nu am jignit autorul materialului ci doar continutul lui.

      2. Cuvantul tampit este o jignire, indiferent daca se refera la continut sau la autor. Scopul articolului nu este nici pe departe de a acuza pe cineva, ci de a ne face sa ne punem intrebari. Se pare ca rascoleste multe rani, ceea ce nu e rau.

      3. Sincer, completarea ta nu face decat sa sporeasca ridicolul articolului tau…din nou vii cu tot felul de comparatii total nerelevante pentru problema pe care te chinui din rasputeri sa o tratezi…Si parerea vine din partea unei mame care si-a alaptat copilul in ciuda multor probleme de sanatate…deci sunt total pro-alaptat pentru cat mai mult timp! Dar desi singurul moment in care copilul meu dormea, cand era bebelus, era la san (si dormea si cate o ora daca nu il miscam) acum, la 2 ani, oricat imi doresc eu uneori, nu ar dormi cu mine in pat cu nici un chip…Mereu se cere in patut daca il iau cu mine…

    2. iubesc mamicile care se iau pe ele insele drept etalon..”am crescut cu lapte praf, n-am fost tinuta in brate si uite ce bine am crescut”zau??si daca se poate si mai bine?si daca vreau si mai mult pentru copiii mei?

  8. Pacat ca sunt atatea mame care pur si simplu nu-si pot recunoaste greselile. La primul copil, din nestiinta, nu am alaptat decat vreo trei saptamani. Stiam ca nu e bine dar nu am avut informatii cum sa trec peste durerile ragadelor care nu se mai vindecau si am dat lapte praf. Eram fericita ca ia in greutate si nu are probleme vizibile de sanatate si de cate ori venea vreo discutie despre alaptat eram cea mai inversunata aparatoare a biberoanelor si a laptelui praf, tocmai pentru a fi eu impacata cu mine ca nu am gresit cu nimic. Anii au trecut, acum sunt la al doilea copil si vreau sa recuperez tot ce am pierdut la primul. Numai eu am stiut cat de vinovata m-am simtit ca nu am reusit sa alaptez desi toata lumea spunea ca „nu-i nimic, creste si asa”. Pai da, creste si copilul hranit cu apa si paine, creste si cel ignorat, cresc toti! Dar nu cresc la fel iar eu vreau pentru ai mei copii tot ce este mai bun pe lumea asta!

  9. Dacă s-a urmărit conștientizarea importanței alăptatului, abordarea este total greșită! Unde scrie că toată lumea trebuie să facă la fel? De ce credem că deținem adevărul absolut și ceilalți trebuie să-l urmeze? Da, deținem un adevăr – al nostru; fiecare are adevărul lui. Și fiecare din noi trebuie să respectăm adevărul celuilalt.

    1. Citeste te rog si completarile la articol, adaugate recent, poate vei intelege mai bine scopul lui.

    1. Citeste te rog si completarile la articol, adaugate recent, poate vei intelege mai bine scopul lui.

      1. am dat din intamplare de articol. E ridicol si bazat pe un esantion total irelevant. (Parcul?? Serios? Forumuri). Hai sa discutam un pic si despre mamele care isi parasesc cu totul copiii, nu vreti?
        si vad ca aveti o mare problema cu critica. Si nu, completarile nu fac cinste articolului.
        Mamele din jurul meu au copii afectuosi, fericiti si crescuti bine. Asa vreau sa am si eu. Da, cu lapte praf, da, cu nopti nedormite, dar e absurd sa spui ca cineva (care initial e prezentat ca si-a dorit un copil) isi bate joc de el apoi.
        Sper din tot sufletul ca nu sunteti mama.

  10. BRAVO….excelent articol.Nu sunt mama de bebelus,ci sunt mama unui tanar de 24 de ani care,desi l am crescut singura a fost un copil de catifea.

  11. Promovarea alaptarii in acest articol este complet eronata si este sustinuta doar dintr-un punct de vedere personal, situatie in care totul a decurs normal si atunci si alaptarea a fost ceva natural, fara nici un fel de restrictii sau chiar interdictii. Adica: intoleranta la lactoza, diverse boli ale mamei care necesitau intreruperea lactatiei din cauza tratementului, sau pur si simplu mama nu a avut suficient lapte, stiu ca majoritatea mamelor care nu s-au confruntat cu asa ceva, poate vor zice: nu exista asa ceva- prea putin lapte, nu a avut lapte, etc…insa va asigur, ca asa ce va exista, si e dureros pentru o astfel de mama sa dea peste un astfel de articol si sa se gandeasca ca nu a fost o mama buna. Nu este adevarat, nu intotdeauna este posibila alaptarea, asta nu inseamna ca acele mame sunt „mai putin mame”, Cum va suna urmatoarea situatie: o femeie operata de cancer de san, a nascut…ce posibilitati are? O mama a murit la nastere, ce posibilitate de alaptare este in cazul asta? Inainte de a promova alaptarea, care este un lucru foarte bun, ideal, fara nici o discutie, fa-ti lectiile mai bine si pune-te in toate situatiile posibile. Cele care alapteaza nu sunt eroine, sunt mame si atat, la fel ca si cele care nu alapteaza din cauza unor probleme(atat timp cat aceste probleme sunt reale).

    1. exista solutii la majoritatea problemelor pe care le-ai ridicat…stii ca o mama care adopta poate alapta? citeste prospectul de la galafor forte daca nu ma crezi. si mai citeste celelalte articole de pe blog, daca te intereseaza solutii la „nu am avut destul lapte”, etc. tratamente se pot da si compatibile cu alaptarea. si nu e vorba doar de promovarea alaptatului, ci si a „attachement parenting”-ului, un mod de crestere a copiilor cu respect fata de nevoile lor, inclusiv cele psihice. doar 2% din mame nu pot alapta din motive medicale REALE. celelalte rateaza alaptarea din lipsa de informare/suport sau pentru ca nu vor pur si simplu.

      1. asta cu 2% nu pot alapta sunt aberatii. Eu personal nu am avut lapte deloc, sugea fetita incontinu si nu se satura niciodata, urla tot timpul si am chinuit-o vre-o luna asa si orice am facut nu a fost sa fie, si da i-am dat lapte praf si da a dormit in patul ei singura si pentru asta este cel mai fericit copil de pe lume, desteapta, vesela, independenta si foarte iubareata.
        Articolul mi se pare exagerat, nu poti sustine ca copii crescuti cu lapte praf sunt diferiti de cei alaptati, nu este absolut nici o diferenta intre ei, totul tine de educatia primita.

      2. Ioan, te rog citeste articolul despre Cauze reale de lactatie insuficienta si pe cel intitulat De ce nu mai am lapte. cele 2% nu sunt aberatii, sunt studii si statistici. Daca nu te incadrezi in cazurile medicale din primul articol, un start prost de la nastere si lipsa de informare sunt cele mai comune cauze ale esecului in alaptare. Corpul nostru este conceput sa alapteze, toate mamele au lapte pentru puiutii lor, insa de multe ori lipsa de informatii corecte, presiunile din jur, sistemul medical prost sunt de vina pentru o alaptare esuata.
        Bineinteles ca toate mamele isi iubesc copiii, indiferent de modul in care ii hranesc. Scopul acestui articol nu este sa puna in opozitie mamele care alapteaza cu cele care nu o fac. Ci sa ne deschida ochii la nevoile reale ale bebelusului, sa ne trezeaca instinctele astupate de carti de parenting si reviste de „specialitate”.

  12. Imi place articolul. E o prostie sa spui ca iti rasfeti copilul daca il tii in brate cand e mic. Il pui intr-un port-bebe si il tii la piept, e super 🙂 Si noaptea il culci in pat langa tine; cand ii e foame, are sanul alaturi. Asa e logic. De ce sa ai copii daca nu poti fi o mama iubitoare si responsabila?

  13. Sunt foarte curioasa cum au sa fie copii acestor mame cand vor fi la scoala , care spun ca articolul este exagerat. Traiesc intr-o tara foarte dezvoltata in care, cred eu, aproape jumatete din copii sufera de adhs, ads ( deficit de atentie, deficit de atentie+ hiperactivitate , cred ca asa se traduce in romana) Eu singura ma intreb care e cauza acestei asa zise boli? Da am vazut copii si sunt extrem de activi, multi primesc pastile ca sa se linisteasca, dar care e cauza? Nu o fi una din ele faptul ca de la inceput nu primesc indeajuns atentie si dragoste? Unde ma invart aud numai de adhs si retinol…. Sunt insarcinata (29 sapt) si caut informatii ce pot eu sa-i ofer copilului meu mai bun. Sunt absolut sigura ca articolul in cauza nu e o exagerare, ci te face sa cugeti mai mult la ce este bine si ce este mai putin bine si cum influenteaza alegerile mele viitorul copilului meu.

    1. Hello! am citit vreo doua carti pe tema asta (adhs si ads) si s-ar parea ca de vina este lipsa acizilor grasi esentiali din dieta copilului, sau daca primeste, nu primeste suficient. Uleiul de peste (contine acizi grasi esentiali omega 3) face minuni pentru acesti copii si se vad rezultate dupa (aproximativ) 3 saptamani. Tratamentul trebuie sa dureze minim 3 luni.
      In orice caz, uleiul de peste trateaza o multime de asa zise afectiuni, care defapt nu sunt afectiuni, ci dovezi ca ceva lipseste. Si anume, creierul nu este hranit corespunzator si dandu-i copilului un supliment de ulei de peste, faci exact lucrul asta, iar el va raspunde pozitiv si in scurt timp, creierul va fi hranit, iar copilul se va calma de la sine. Fara medicamente.

    2. La, din experienta mea (am 3 copii: 14ani, 3ani si 1an) pot sa-ti spun ca instinctiv vei face totul bine, dar ca vei trai si multe momente de incertitudine. Timp, cat mai mult timp pt bebelus, imensa dragoste pt noua fiinta din viata ta si o portie imensa de rabdare, sunt cele mai bune ingrediente pt reteta fericirii noii familii. Iti doresc o sarcina usoara in continuare si o nastere asa cum iti doresti.

  14. fain articol. In anturajul meu nu am vazut copii de tinichea, dar tot am auzit „sfaturi bune” de la diversi „bine-voitori”. In concluzie, voi avea cel mai rasfatat copil ever, care ma va manipula dupa bunul lui plac :))))….e o gluma evident (se pare ca pentru unii e nevoie de precizari clare).
    E maricel acum, are aproape 18 luni, a dormit de cele mai multe ori in patut (lipit de patul nostru), desi are momente cand cere si doarme in pat cu noi. Si-mi place la nebunie sa dorm cu puiul in brate, sa ii simt mirosul, sa ii aud respiratia :))).
    In prima noapte infirmierele ne-au recomandat sa il culcam pe burtica noastra, sa ii fie cald si bine….si cum eu eram terminata dupa travaliu, a dormit pe burtica lui tati.

    Si imi place la nebunie sa il pupacesc sa il smotocesc, sa il alint, sa ne jucam. Ne face noua asa bine, nu mai zic de pui, cat de incantat e.

  15. Nu am întâmpinat niciodată atât de multe greutăți ca atunci când încercam să îmi transform bebelușul într-unul de tinichea. Tot ce vedeam în jurul meu, la prietenii care aveau copii, îmi arăta că aceea e calea care trebuie urmată. Totul urma să fie un chin – de la nopțile nedormite din cauza bebelușului care plânge, până la educarea micului copil într-ale somnului, jocului și defecatului la oliță. La un moment dat, în timpul sarcinii, m-am întrebat la ce bun mai și facem copii. Eram destul de speriată de ceea ce avea să urmeze. Mi se spunea des să dorm acum căci „după aia” n-o să mai am timp. Să mă răsfăț acum căci „după aia” voi fi pe planul doi toată viața. Să mă bucur de relația cu soțul meu căci „după aia” o să ne înstrăinăm. Și totul presărat cu multe exemple din experiențele de viață ale celor care deja se chinuiau cu toate astea.

    De când am început să-mi tratez copilul ca pe un om cu drepturi egale cu ale mele, viața mea s-a schimbat și nu va mai fi niciodată la fel. Am înțeles că nu trebuie să fiu într-o relație de putere cu copilul meu, că nu TREBUIE să dormim nici împreună nici separat, nu TREBUIE să mănânce nici 200 grame nici 202 grame, nu TREBUIE baie în fiecare seară la aceeași oră, nici același ritual la culcare, că nu TREBUIE să facem (noi, ambii părinți) nimic special pentru a deveni părinți buni sau mai buni… Este meritul fetelor din grupul Alăptează! de pe Facebook, că m-au ajutat să deschid ochii și să mă las ghidată de ritmul copilului meu.

    Așa că fata mea a fost alăptată și la program și la cerere, a dormit și în pătuț și cu mine și cu noi, a primit și suzeta și i-am și luat-o înapoi, a adormit și plângând singură dar și liniștită la sânul meu, s-a jucat și singură și cu noi, în primele 2-3 luni de viață. Din perioada în care mă străduiam să o ajut să devină independentă îmi amintesc plânsetele ei îndelungate, stres pentru noi, certuri între noi, neliniște, multe lacrimi și frământări nesfârșite – „oare fac bine ce fac?”, „copilul meu e rău”, „sunt o mamă incompetentă”, „copilul nostru e nefericit” etc.

    În articolul de mai sus văd exact lecția asta, a diferenței dintre părintele care vrea ceea ce TREBUIE și părintele care a aflat că NU TREBUIE NIMIC. Nu vorbesc de băgatul degetelor în priză și nici de absența regulilor în viața unei familii. Vorbesc strict de modul de raportare la un bebeluș nou-nouț, pe care îl întâmpinăm în lume.

    1. Bravo! Foarte frumos sintetizat! In timpul sarcinii toata lumea te sperie de parca urmeaza sa dai nastere unui monstru, nu unei fiinte umane gingasa si dependenta de tine. Ne dezumanizam daca nu ne trezim la timp!

    2. Foarte frumos ai descris temerile părinților. Te felicit pentru simplitate si naturalete, Asta cred că ar trebui să caracterizeze relația părinților cu copilasii lor. Fără constrângeri, fără abuzuri ci căutarea echilibrului și a liniștii. Primul an din viața copilașului e esențial pentru întreaga lui existență. Poate pare mult spus dar asta e realitatea, acolo în primul an e fundația ființei lui, acum va învăța ce e încrederea, frica, siguranța sau iubirea.

  16. intereasant articol…are si parti bune dar si mai putin bune…
    oricum altceva vreau sa spun…cand eram insarcinata am primit o carticica cu citate…(referitoare la mamici)…si un citat m-a atras in special de Dr. Benjamin Spock:
    „Cu cat mai multi oameni studiaza diverse metode de crestere a copiilor, cu atat mai multi ajung la concluzia ca ceea ce mamele si tatii simt instinctiv sa faca pentru copii lor, este in final cea mai buna metoda”…concluzia o las pentru fiecare mamica in parte…

  17. Desi suntem o specie dezvoltata am ajuns sa ne tratam copiii mai rau ca unele primate. Cititi cartea „Conceptul continuum” de Jane Liedloff si s-ar putea sa aveti o revelatie. Mamelor care se simt ofensate de articol, nu aveti nicio vina. (ca nu alaptati, ca va considerati bebeii drept mici teoristi manipulatori, ca va comparati copilul cu al vecinei desi asta insemna sa ii neglijati ritmul propriu de dezvoltare, ca va frustrai ca nu doarme la fel de mult ca al verisoarei etc). E vina sistemului, a medicilor, a apropiatilor care au fost la randul lor invatati gresit, etc. Aropos de alaptat: daca medicii ar face cursuri de alaptare si nu ar fi tranuiti in nutritie doar de producatorii de formule ar reda increderea mamelor in alaptat si ar sti sa rezolve multimea de probleme care apar in alaptare. O analiza a istoriei puericulturii ar arata cum la un moment dat, din dorinta de a transforma cresterea copiilor in stiinta au aparut normele stupide cu: nu lua copilul in brate ca il alinti, lasa sa planga pana adoarme. Hranirea la program a aparut tot in acest context din teama de contaminare bacteriana (oricat de stupid ar parea asta e si motivul pentru care s-a incercat limitarea cat mai multa a contactului mama copil ). Daca v-as psune ca la un moment dat, la inceputurile „stiintifizarii” cresterii copiilor existau „invatati” care spuneau ca bebeii tinuti in brate risca sa ajunga la scoala de corectie, ati rade. Dar asta a fost sursa raului. „Attachment parenting-ul” dincolo de a fi o moda (la care unii adera din pacate doar pentru ca e in trend) e doar o recastigare a relatiei firesti dintre copil si mama, a acestei legaturi magice pe care doar diada mama copil o poate genera.

  18. Eu recunosc.
    Am gresit. La primul copil.
    Am facut cum mi-a zis soacra, pediatra, cartea blestemata Mama si copilul etc. Eram terorizata sa fac totul cum trebuie din dragoste pt copil. L-am hranit si cu lapte praf ca mi-a zis pediatra ca nu am lapte suficient, nu l-am tinut in sling ci in carucior, l-am lasat noaptea sa plinga stand lipita de usa cu inima franta etc. Tarziu cand bebe avea deja cam 9 luni am devenit mai relaxata si am inceput sa ma gindesc la nevoile noastre. Cand a venit bebe numarul 2 nu mai eram stresata, abia asteptam sa dormim impreuna… toti 3.
    Patutul devenise loc de depozitat jucarii 🙂
    Si acum dormim impreuna cand M are aproape 4 ani si T 2 ani. Reprosuri tot imi fac dar incerc sa ma iert.

    Totusi am o intrebare.
    Desi i-am alaptat pe amindoi pe al doilea exclusiv la san, tot le-am dat suzeta. Recunosc iar, ca m-a salvat de multe ori. Ideea e ca si acum o au. Nu stiu cum sa procedez, pe de o parte sunt ingrijorata ca are are deja 4 ani si plinge dupa „sisi” pe de alta parte vad ca o alina si ca atunci cand e suparata sau obosita o ajuta. Voi ce parere aveti despre situatia mea? Nu de suzeta in general.

    1. e bine ca te-ai „trezit” si ai avut puterea sa accepti ca ai gresit, si dorinta de a-ti repara greselile. cred ca toate mamele care au crescut „copii de tinichea” sunt niste victime la randul lor, ale sistemului, ale medicilor, ale societatii…e important sa isi dea seama de asta, sa se ierte si daca mai au un copil, sa-l creasca „de catifea”.
      in legatura cu suzeta, incearca sa o inlocuiesti cu timp petrecut cu tine, joaca, dragaleala, atunci cand e suparata sau obosita.

  19. Mă bucur enorm să văd atât de multă preocupare , seamăna mult cu ce avem tradus pe site.
    http://www.maternologia.ro, http://www.maternologia.ro/tremblement-de-meres/.
    Vă invit să citiţi, sunt temerile şi îndoielite prin care trec şi alte mame, din Franţa. Seamănă enorm cu noi, nu vi se pare?

    Să nu aruncăm cu pietre, căci şi cele mai vehemente dintre noi cu siguranţă ascund probleme sau chiar nici nu le recunosc.
    Însaşi vehemenţa cu care răspund , spune de fapt ceva.
    Mi-ar face mare plăcere să avem o conversaţie faţă în faţă pe această temă, aşa ne vom putea recunoaşte dificultatea maternă.
    Pe curând.

  20. Buna,sunt o mama tanara avand in vedere ca atunci cand am nascut-o pe Ilinca aveam doar 23 de ani. Nu ma simt judecata de acest articol dar nici nu sunt deacord 100%. Eu mi-am alaptat fetita pana la 10 luni, desi din prima noapte petrecuta acasa a dormit in permanenta in patutul ei, apropiat cei drept de al nostru. Luni de zile (2-3) o alaptam si la o ora jumate si nu m-am plans niciodata, Suzeta da, adormit singura da. Niciodata in schimb fetita noastra nu a fost lasata sa planga iar noi sa nu fim langa ea.Diversificarea alimentatiei am inceput-o la 6 luni cu supa de zarzavat care i-a placut din prima. Cat despre statul in fundulet, a venit singur, la 6 luni statea nesprijinita, cu mersul a fost mai greu, a inceput abea pe la 1 an si o luna. Acum are 1 an si 6 luni si suntem cei mai fericiti parinti din lume, avand o minune de copil….asa ca eu cred ca e usor sa stam sa scriem pe bloguri parerile noastre, eu zic ca ar fi mai bine pt cei care dispun de timpul necesar sa se focuseze pe forumuri unde poate chiar pot ajuta mamici care au intrebari. Cred ca important este ca fiecare mama sa isi iubeasca copilul mai presus decat orice, si sa inteleaga ca nu e un obiect, e o fiinta, cu nevoi, cu dorinte, cu neajunsuri, iar daca noi ca mame ii putem ajuta, nu vad de ce nu am face-o .

  21. Deci indiferent de tipul alimentatiei fie cu biberonul sau cu sanul , de tipul de parenting attachment sau de care o mai fi toate ne iubim copii mai presus de orice si asta este cel mai important restul sunt detalii si discutii inutile .

  22. Ce nu inteleg de ce pe astfel de forumuri trebuie blamate mamele care isi hranesc copii cu biberonul care dorm in patul matrimonial alaturi de sotii lor in fond si la urma urmei asa mi se si pare normal ca altfel nu ar mai exista astfel de relatii intre doi oameni care se iubesc si copii s-ar face in eprubeta nu ? Va spun cu mana pe inima ca si eu mi- am mai lasat copii sa planga mai cu speta cand au fost marisori si frustrati ca nu au voie sa faca ce-i taie capul ei bine draga attachment parenting ce sfaturi cu privire la impotrivirea si incapatanarea copilului mic (2- 3 ani ) ai ? Dar cu privire la cresterea gemenilor? ” Meseria ” de mama nu se rezuma doar la cresterea unui infant (0 luni-2 ani ) sunt multe etape importante si se pare ca le cam ignorati total .

    1. Dupa cum vezi si cum spuneam in comentariul meu, se prezinta lucruri care nu au legatura cu realitatea…Ma intreb cum se procedeaza in cazul familiilor mai numeroase, cu vreo 3 copii, oare cum dorm cu toti in pat+ sotul? Sau daca se imbolnaveste mama chiar si de o simpla raceala, cum ar trebui sa procedeze?

    2. una e sa planga copilul de 3 saptamani ca are nevoie sa-si simta mama aproape, la fel cum a simtit-o in burtica, si noi il lasam sa planga singur in patut „ca sa nu se invete in brate”, si alta e sa planga copilul de 3 ani ca n-are voie cu degetele in priza. articolul se refera la bebelusi mici, dar metode Attachment parenting pt. rezolvarea frustrarilor la toddleri exista, tot cu respect si intelegere pt. copil. nu vad care ar fi problema cresterii gemenilor in acelasi spirit AP, alaptati in tandem (in acelasi timp, ca avem 2 sani, nu??) sau care-i problema daca mama se imbolnaveste de raceala? prin laptele matern se transmit anticorpi, daca nu stiati

  23. Dumnezeule, cum puteti sa va exprimati in halul acesta, dragi mamici? „Articole tampite” sau „nu au legatura cu realitatea”…mai mamicilor, aici e vorba de cei „binevoitori” care dau fel si fel de sfaturi „geniale” in ceea ce priveste cresterea unui copil, iar daca voi ati facut-o cum ati putut din diverse motive (medicale, a mers asa si nu cum spun altii) este minunat! Asta spune si articolul, faceti cum credeti dumneavoastra si cum va convine amandurora (mama-bebe) sau tuturor (mama-tata-bebe1-bebe2-bebe x). Nu condamna nimeni pe nimeni in acest articol, ci indeamna mamicile sa fie asa cum cred ele, sa asculte de ele insele, de nevoile bebelusului, ca e el san sau biberon, ca e o noapte in pat si a doua in patut, nu trebuie sa va dea nimeni reguli cum sa vi-i cresteti. Ca reguli de concepere nu v-a dat nimeni 🙂

    Sper sa incepeti sa va respectati mai mult si in mediul virtual ca tare mi s-a acrit sa citesc numai venin in comentarii. Sau jumuliri ale limbii romane.

    Semnat: O femeie fara bebe, cu sperante de vreunul-doi-trei dar cu un spirit de observatie al naibii de dezvoltat 🙂 sanatate puiutilor va urez!

  24. Hahaha..observ ca toate mamele carora li s.a parut ” absurd” textul de mai sus de fapt incearca sa.si scuze actiunile…de ce comentati un articol absurd daca sunteti atat de convinse ca ati procedat corect in ceea ce priveste cresterea copiilor vostri, doamnelor? Mai observ ca nasterea unor gemeni este motiv intemeiat pt a hrani copiii cu lp..oare si acum 200 de ani femeile care nasteau gemeni ii bagau pe lp direct? Nu cred…sunt mame de gemeni si nu numai care tin cu toata fiinta lor sa.si alapteze pruncii, pentru ca pornesc la drum informate, pentru ca vor sa daruiasca ce.i mai bun bebelusilor, trecand peste confortul lor.
    In alta ordine de idei, aricolul de mai sus, care este genial de altfel, este o invitatie pentru noi, mamicile, de a ne intoarce la natural, de a renunta sa ne dresam copiii, de a.i creste frumos si cu multa dragoste neconditionata, de a.i tine cat mai aproape de noi si nu de a.i trata ca pe o povara…
    ce te faci daca ai 2, 3 copii? Tind sa cred ca, in zilele noastre, aparitia unui copil nu mai e intamplatoare…deci, daca stii ca stai prost cu nervii, nu faci 2-3copii, ramai la unul si.l cresti frumos…faptul ca exista mai multi copii intr.o familie nu e un motiv de dresaj..
    Daca toate ne.am creste copiii cu mai multa dragoste neconditionata si cu mai putina teama de baubau.ul mamelor-rasfatul-lumea ar fi mai buna, sunt convinsa! Nu va mai temeti sa aratati copiilor cat de mult ii iubiti!

  25. Ce nu au inteles multe dintre mamele care au lasat comentarii, este ca, in articol se vorbeste despre copiii din ziua de azi in general, si nu cred ca s-a referit strict la o situatie sau alta… Apropo, sunt tatal a doi copii din care unul crescut ( din pacate ) cu lapte praf de la 2 luni pana la 6 cand am descoperit ca laptele de vaca este la fel de bun,..de fapt nu … mult mai bun, decat toate chimicalele promovate agresiv la televizor si chiar de medici, si inca unul alaptat exclusiv….. deci pot sa fac o diferenta. Oricum eu va doresc numai bine copiilor si voua, dar diferentele se vor vedea in timp.

  26. Ce nu înțeleg eu e de ce se arunca cu pietre așa ușor, si deobicei asta o fac mamele care promovează afectiunea, bunatatea, alaptatul, dormitul in pat cu copilul, etc. Părerea mea e ca in zadar se striga in gura mare ca vai ce mama buna sunt eu ca am alaptat, am dormit cu copilul in pat pana la 10 ani, si tot așa dacă avem un spirit atât de critic, copii învață sa fie oameni mari de la părinți si dacă el aude si simte critica fata de alții așa o sa fie si el chiar dacă a fost alaptat pana la 5 ani iar mama si-a dat demisia ca sa fie 24 de ore cu el. Cine ne da dreptul sa spunem ca suntem mame mai bune pentru ca am făcut ce nu a făcut mama din vecini. S-a impanzit Internetul cu mame care striga in gura mare ca ele sunt cele mai grozave si sa arate cu degetul spre cele care nu fac ce fac ele. Si eu sunt o mama care am alaptat pana la 1 an si 1 luna si am renunțat pt ca am început munca si nu mai aveam lapte. Si am dormit cu copilul in pat pana la un an si am fost nevoită sa o mut la ea in pătut pentru ca programele noastre nu mai coincideau si nu vroiam sa ma trezesc cu copilul căzut din pat după ce plecam de lângă ea ca sa ma pregătesc de munca. Si nici eu nu știu mame care si -au ținut copilul flamand numai ca sa manance la program sau care l-au lăsat sa planga ca sa nu-l rasfete. Nu știu unde ai întâlnit tu atâtea mame care fac astfel de lucruri… Prietene de ale tale? Sau așa din auzite, ca a zis vecina ca a auzit-o pe sora ei care a vorbit cu cumnata care a auzit in parc o discuție? Oricum, ideea e ca fiecare situație e unica, fiecare familie e unica si fiecare își creste copilul cum consida ca ca e cel mai bine, si nimeni nu are dreptul sa judece.

  27. E greu sa recunosti ca ai gresit, asa este! Insa mai bine mai tarziu decat niciodata!
    Omul e singurul mamifer care isi lasa puiul sa doarma in alt barlog ( alta camera) si il hraneste cu laptele altei specii. Unii daca ar putea cred ca si-ar muta bebelusul in alt bloc, nu numai in alta camera. Daca ii purtam 9 luni, ii asteptam cu drag si entuziasm, de ce nu le oferim dragostea si suportul de care au nevoie si dupa ce se nasc?
    Tuturor mamelor convinse ca bebelusi trebuie ,,dresati”, lasati sa planga sa nu ,,se resfete”, etc le recomand Conceptum Continuum. Macar de curiozotate sa o rasfoiti.
    Iar cu alaptarea, nu trebuie sa va simtiti atacate! Nu acesta era scopul articolului. Cred cu tarie ca foarte multe mame au esuat tocmai pt ca nu au avut suportul necesar de la dr/pediatru/sot/bunici etc. Nu inseamna ca daca ii oferiti un biberon, nu il iubiti! Important e sa va respectati copilul, sa il tratati ca pe un egal si sa il iubiti neconditonat.

  28. Super articolul 😉 Inainte sa am copil la fel gandeam si eu ;), sa nu-l tinem prea mult in brate k devine alintat si multe altele;) ,dar cand a venit fetita mea pe lume cum m-as fi putut eu abtine de la asemenea bucurii?! Cum i-as fi refuzat eu bratele mele care si ele tanjau dupa trupusorul ei micut?! Imi pare foarte rau k nu am avut parte de o nastere pe cale naturala 😦 asa a fost sa fie, nu s-a putut 😉 Imi mai pare raau si pentru faptul k nu am alaptato suficient de mult, de fapt o singura luna si nici aia intreaga;) dar au fost motive bine intemeiata;) nu i-am refuzat copilului bucuria de a sta la san;) avea nevoie de mai mult, nu se satura;) Sunt multe lucruri pe care nu le realizezi atunci cat de importante sunt 😉 Si fetelor, dak nu v-a placut sau nu v-a interesat articolul dc il mai cititi? dc faceti comentarii rautacioase? Eu stiu una si buna, dak nu ma intereseaza nu intru si nu citesc;) Felicitari pentru articol :X

  29. Articol foarte frumos si limpede scris. Sa iti alaptezi bebelusul la cerere si sa fii acolo, langa el, neconditionat, e cel mai frumos cadou de bun venit. Din pacate, gasesc ca sunt multe mamici ranite pe aici. Multe, victime ale miturilor societatii, ale pediatrilor interesati, etc. Dragostea, prezenta mamei alaptatoare, oferite cu orar si cu portia nu vor conduce niciodata spre independenta. Iubirea neconditionata o va face.

  30. Sint tata la doi copii minunati si la fel de mult m-a afectat articolul acesta ca pe majoritatea mamelor care au raspuns,Parerea mea ca e un articol care doar ”dezgroapa” rani si regrete in randul parintilor care nu mai pot intoarce timpul inapoi,caci lor li se adreseaza si nu tinerelor care urmeaza sa aibe copii.Nu-i asa?: Nu spun ca nu e de folos sau important,dar depinde cui si cum te adresezi. Cu siguranta veti intelege dupa ce cititi si celalalt comentariu al meu si cu scuzele de rigoare,luati-l ca pe un pamfet,daca vreti.

  31. Un nou născut are numeroase nevoi iar atentia si afectiunea părinților sunt esențiale. Alăptat la sân sau cu biberonul este esențial să fie hrănit la timp. Un copil comunică prin sunetele pe care le scoate si prin plâns și îți spune că are nevoie de ceva iar tu ca părinte ai singura obligație de a căuta care este nevoia care trebuie satisfăcută. Studiile de specialitate chiar spun că părinții trebuie să învețe să-și asculte copilul, nu am găsit nici un articol de specialitate (poate pe forumuri sau bloguri care nu au nici o legătură cu pediatria sau psihologia copilului) care să încurajeze neglijarea copilului, lăsarea acestuia să plângă neconsolat. Cu siguranță legănarea istrică a copilului flămând sau ud nu-l va consola chiar dacă e în brațele mamei. Plimbatul și legănatul în brațe nu sunt soluția la toate problemele bebelusului, poate îi este prea cald sau poate îl jenează scutecelul sau îl doare burtica. Cu siguranță nu vei fi o mamă rea dacă în loc să plimbi copilul în brațe alegi să-i masezi burtica, să faci exerciții cu piciorușele sau folosesti uscătorul de păr sau comprese calde când plânge din cauza colicilor. Căutând să rezolvi cât mai repede cauza care-l neliniștește pe copilaș îl vei învăța că ești acolo pentru el. Hrănește-l la primele semne de neliniște nu aștepta până răcnește din toti plămânii că după câteva reprize exact asta va învăța: va fi hrănit doar dacă plânge foarte tare și va sări peste gânguritul prevestitor. Frica mămicilor pleacă de la experiențe anterioare, ale lor sau ale altor mămici, când au avut copii de 10 luni care plângeau când erau lăsați din brațe sau dacă mămica ieșea din raza lor vizuală chiar și pentru un minut. Copilul învață încrederea treptat, el are la îndemână doar instinctul de supraviețuire care îl face să-ți ceară să-i satisfaci nevoile primordiale: foame, durere, siguranță, afecțiune. Iar afectiunea poate fi arătată în zeci de feluri de la îmbrățișare, ținutul de mânuță, mângâiatul pe căpșor la vocea caldă a mamei sau a tatălui.

  32. ce viata trista pot avea mamele ce nu au destula informatie si dragoste ! articolul este superb si ar trebui implementata aceasta gandire de intreaga societate. din pacate in societatea noastra sunt f multi oameni dezinformati dar si lipsiti de inteligenta, este si o strategie politica, dar asta este alta discutie 🙂 . am noroc cu o pediatra superba care mi a spus sa nu mi las copilul sa planga, si daca ea vrea sa adoarma la san pt ca asa ii place sa o las, de ce sa i iau aceasta placere… sunt norocoasa. Plus, am citit tot ce am gasit scris de doctori de la noi si din afara, nu doar pediatrii, ci si neonatologi si psihologi. E important dar si extrem de bine sa fi informat.

  33. Eu una sunt de acord cu majoritatea informațiilor din articol. Ce ma stochează insa e reactualizarea mămicilor. Poate n-am citi eu bine, dar nu vad nicăieri scris ca autoarea e împotriva laptelui praf sau a dormitului independent. Eu am citit ca prea se da atenție programării copilului si prea puțin se da atenție afectiunii. Eu am trei copii: 7,5 si 3 anișori si am născut in străinătate. Primul lucru pe care doctorii l-au facut a fost sa mi-i dea in brate. Aici ei cred ca prima care trebuie sa aibă contact fizic cu copilul e mama, ca se crează o legătura puternica asa. Cu primul am ascultat si eu de alții, l-am lăsat sa plângă Nopțile ca sa fie ‘independent’. La al doilea m-am învățat minte: a dormit cu noi in pat, si cea mica tot asa. Toți trei sunt prefecți. Si acum mai vin către dimineața la noi in pat, si atunci cand o sa fiu bătrâna si fără puteri, amintirea dimineților astea o sa îmi facă zilele mai luminate. Cat despre alăptare, e relativ. Unele mămici pot, altele nu. Dragostea si alaptarea sunt doua chestii diferite. Poți sa îți iubesti copilul si fără sa alăptezi. Eu cred ca autoarea vorbea de alăptat doar ca exemplu, nu făcea referire la mămicile care nu pot.

  34. Este un articol minunat si ai perfecta dreptate! Cine se simte cu musca pe caciula, desi nu asta ar trebui sa simta, asa cum spunei si tu, reactioneaza negativ la postarea ta. Si in plus daca nu ar fi aceste reactii negative ar insemna ca articolul acesta nu este adevarat, nu aduce in discutie o problema majora a societatii in care traim.

    Felicitari!

    1. Eu am un baietel de 9 luni pe care din pacate nu l-am putut alapta decat o luna jumate din cauza unor probleme grave de sanatate. Cu toate acestea este un copil sanatos, mancacios, si nu a fost bolnav niciodata pana la aceasta varsta.

      Am citit despre conceptul de attachment parenting si despre co-sleeping si nu sunt de acord cu ce promoveaza.

      Cred ca se exagereaza pana la Dumnezeu cu aceste metode de idolatrizare ale copiilor, de a nu li se interzice niciodata nimic, de a li se oferi intotdeauna ceea ce cer, de a li se oferi sanul de 200 ori pe zi, si in final de stergere a identitatii mamei (ca tatal nu prea este implicat). Mamele ar trebui sa nu fie deranjate de faptul ca nu mai au timp de absolut nimic, nici 5 minute sa mearga la toaleta, ba mai mult, sa fie chiar fericite in aceasta situatie. Oamenii fac copii de cand lumea si pamantul si nu a exagerat nimeni pana acum cu ideea de a avea un copil. Dint-o data acum suntem mai speciali cand facem copii.

      Copiii carora acum nu li se interzice nimic si li se ofera absolut intotdeauna ce vor, o sa devina viitorii inadaptati social, o sa fie obisnuiti asa ca acasa sa primeasca orice, dar culmea, viata nu este asa. Se vor izbi de un zid, si de la o anumita varsta nu va mai fi mama alaturi de ei sa le ofere sanul de cate ori il cer.

      Am citit despre copii care nu vor sa doarma noaptea, care sunt adormiti numai la san, care se trezesc de 10 ori pe noapte, care plang daca nu sunt tinuti non stop in brate sau care vor in permanenta sa fie agatati de mama. Ba mai mult, am citit ca bebelusii nu sunt capabili sa se linisteasca singuri pana la o anumita varsta. Fals. Copilul meu adoarme singur in patut, ca o normalitate, de la cateva luni (nu a trebuit sa il invat in niciun fel si nu a plans niciodata cand l-am pus in patut la somn).

      Este foarte cuminte, sunt zile in care nu plange nici macar un minut. Dupa ce mananca masa de seara, pe la ora 10, il pun in saculetul lui de dormit in patut si adoarme singur, fara sa fie leganat, fara sa ii cant si fara sa fie tinut la san. Se trezeste pe la ora 8 dimineata si incepe sa se joace. Doarme asa de pe la 4 luni, adica toata noaptea. Are suzeta, e lasat sa se joace in tarc cu jucariile lui fara sa necesite prezenta noastra 100% din timp. Cu toate acestea este un copil foarte fericit, rade toata ziua, se „distreaza”, asa cum imi place mie sa zic. Este un copil foarte afectuos si nu plange daca il ia altcineva in afara de mine sau sotul meu in brate, cum fac alti copii. Este un ingeras fericit. Nu mai zic ca am fost cu el peste tot, la restaurant, in excursii in alte tari si nu ne-am schimbat deloc viata pe care o aveam pana acum. Este mult mai frumoasa, si chiar deloc solicitanta, asa cum se prezinta peste tot. Le doresc tuturor copii atat de cuminti cum este al meu. Noi aproape ca nici nu stim ca avem copil in casa.

      1. Vera, daca asta ai vazut tu in AP „idolatrizare ale copiilor, de a nu li se interzice niciodata nimic, de a li se oferi intotdeauna ceea ce cer, de a li se oferi sanul de 200 ori pe zi, si in final de stergere a identitatii mamei (ca tatal nu prea este implicat). „, imi pare rau, dar nu ai inteles deloc acest concept 😦

      2. Esti total pe langa. Nu ai inteles nimic. Si nu dori altuia genul de copil pe care il ai tu, poate el/ea nu isi dorește asta. Am copil crescut on stil ap. Exista reguli si limite, nu il las sa faca absolut orice, dar nici nu il tin in tarc ca la zoo. E si casa lui, e liber sa o exploreze. Cat despre timpul pe care il are mama … am facut 3 felori de mancare ieri, am avut si musafiri si totusi bb a primit sanul de cate sute de ori a avut nevoie 🙂

      3. Multumesc de raspunsuri. Nu este suficient sa spui ca nu am inteles, astept si niste explicatii.

        Eu asa am vazut in jurul meu parinti care isi lasau copiii sa faca absolut orice si le ofereau orice, mai ales cand ei se tranteau pe jos si plangeau.

        Si faptul ca mama uita sa mai fie femeie si sotie este o problema des intalnita.

        Iar eu nu imi las copilul in tarc ca la zoo si uit de el, spun doar ca nu este nicio problema daca il las acolo 30 minute cat timp ma ocup eu de alte treburi, si primeste si foarte multa dragoste din partea noastra.

      4. Eu am un bebe cosleepuita cu noi in pat, purtata, alaptata cand vrea, sunt total AP, dar nu am gasit niciunde ceea ce spuneti dvs, Vera despre idolatrizare, despre a fi lasat sa faca ce vrea.
        Sunt fericita sa simt ca chiar am copil in casa, e minunat. Altfel, pentru ce mi-as fi mai dorit bebe, daca uneori as vrea sa cred ca nu exista?!

      5. Ai zis bine, ai CITIT despre copii care vor la san mereu, stau numai in brate si se trezesc de zeci de ori noaptea, dar tu nu ai avut unul asa. Ai fost pur si simplu mai norocoasa. Eu de ex nu am fost asa norocoasa si am un copil exact asa cum ai citit tu. Nu inseamna ca e fals…ca nu exista asa ceva. EXISTA! Sunt convinsa ca si tu ti-ai fi tinut copilul non stop in brate daca ar fi fost nevoie, nu l-ai fi lasat sa planga. Incerci sa ne judeci fara sa stii prin ce trecem.

      6. geanina, imi cer scuze, nu asta a fost intentia mea sa judec.

        Nu am spus ca nu exista asa copii, ci am spus ca nu sunt de acord cu ce explicatie stiintifica incerca o mamica sa dea cu referire strict la faptul ca bebelusii nu sunt capabili sa se linisteasca.

        Si este adevarat ca unii parinti inteleg cu totul exagerat AP si idolatrizeaza copiii, chiar daca nu este cazul vostru.

      7. fiecare copil e diferit, ideea era sa fii atent la nevoile lui si i sa le respecti. daca tu ai un copil care doarme toata noaptea si sta in tarc linistit, well, f bine. daca n-a fost constrans, inseamna ca asa e el. dar nu toti sunt asa. fi-mea a fost cu personalitate de mica. prima luna nu a vrut decat in brate, plimbata prin casa, cum ma opream, cum plangea. si am fost acolo ptr ea, da, chiar daca mi-era greu si-mi cadea spatele. nu am considerat ca e un rasfat, ci nevoia ei de afectiune pe care mi s-ar fi parut aiurea s-o refuz doar ca sa stau eu linistita. da, e greu cu un copil, dar asa e firea lucrurilor. si poate fiecare primeste copilul de care are nevoie ca sa iasa un pic din zona de comfort si sa-si vada punctele slabe. copiii te invata sa te schimbi, sa fii mai putin egoist, mai rabdator, mai bun. uneori e grea schimbarea, ai vrea sa fugi, da, simti ca nu mai poti. dar trece, trece greul si daca te uiti in urma nu mai vezi decat momentele frumoase. eu una ma bucur ca am i-am ascultat nevoile fie-mii. acum are un an, e un copil vesel si sociabil, toata lumea zice ca are o privire agera si un nu-stiu-ce al ei. e alaptata, doarme cu mine si misuna peste tot prin casa. si chiar daca toate astea mi-au parut grele la inceput, acum fac parte din normalitate. dar, din nou, repet, nu trebuie toti copiii sa fie la fel. avem un nepotel de 7 luni (alaptat si cu parinti atenti al nevoile lui) care doarme toata noaptea si sta singur ziua si e super linistit, asa e firea lui. asa ca, sa ne bucuram fiiecare de copiii pe care-i avem si sa-i acceptam asa cum sunt :).

      8. alexandra sunt 100% de acord cu tot ce ai spus. Si la noi a fost greu in prima luna pentru ca vroia numai la san, dar nu plangea imediat cum era pus jos. Era cumintel intr-adevar de la nastere.

        Evident ca trebuie sa fim atenti la necesitatile bebelusului si sa incercam sa i le indeplinim cum putem mai bine.

        Cred ca lumea ma intelege gresit, cu ce nu sunt eu de acord, este lasarea copilului sa faca ce vrea fara sa i se faca observatie, pentru ca doar este copil, avem totusi o responsabilitate ca si parinti de a ne educa copiii.

        Sunt multe cazuri de mame care uita sa fie sotii si femei, sunt multi parinti care nu le refuza nimic copiilor si li se ofera absolut totul daca incep sa planga putin, mai ales cand sunt mai mari si isi dau seama cum merg lucrurile.

      9. in primul rand, conform teoriei AP una dintre „uneltele” aplicabile in acest stil de parenting este echilibrul (exista cele 7 „b”-uri ale acestei filozofii pusa pe hartie de Dr Sears: birth bonding, breastfeeding, babywearing, bedding close to a baby, belief in the language value of your baby’s cry, beware baby trainers and balance). prin urmare, ce povestesti tu acolo nu este AP, fiind intr-adevar o exagerare (e.g. sa nu existe reguli, sa lasi copilul sa faca ce vrea mereu) si sunt total de accord ca e posibil ca acesti copii sa creasca in inadaptati social. pe de alta parte, acest tip de parenting, practicat natural (nu pot sa spun correct pentru ca nu exista sabloane) este unul pe care omenirea l-a aplicat de-a lungul istoriei (cu exceptia ultimei sute de ani sa zicem), este instinctual si odata ce ignori sfaturile „baby trainerilor” vine de la sine. daca iti pui copilul in tarc sau daca nu poti alapta nu inseamna neaparat ca nu esti un parinte „atasat”. exista totusi anumite limite peste care eu una nu as trece. de exemplu, consider ca nu il poti ignora pe copilul care plange, asa cum nici tu nu ai vrea sa fii ignorata de sot cand esti suparata. acest lucru este din punctul meu de vedere esential pentru a te numi parinte (AP), pentru ca numai asa copilul tau o sa capete incredere in tine si numai asa se poate crea acea legatura care sta la baza intregii relatii viitoare dintre voi. si in baza acestei relatii au loc toate discutiile urmatoare (e.g. cum „tratam” tantrumurile) exista intr-adevar copii care adorm singuri, pot dormi in alta camera de la cateva zile si se simt foarte confortabil plimbati in carucioare. insa fiecare copil este diferit si altii au nevoie de mai multa atingere, au nevoie sa fie purtati, unii vor sa fie alaptati mai mult sau mai des si intr-adevar pentru acestia din urma aplicarea uneltelor de care vorbeam mai sus este mult mai evidenta si ignorarea acestor nevoi ale lor ar insemna ignorarea instinctelor noastre naturale. AP nu inseamna sa te ignori pe tine ca sotie si/sau femeie, sa renunti la calatorii, iesiri la restaurant sau prieteni, la planurile de viitor. dar da, daca ma intrebi pe mine esti mai special odata ce ai un copil, pentru ca esti obligat sa ai grija de el si sa te asiguri ca este fericit. eu una asta as cere oricui pretinde ca ma iubeste si asta ofer si eu celor pe care ii iubesc.

  35. Articolul este minunat! Am un bebe de catifea de 9luni, o minune a mea si a partenerului meu. Faptul ca este tinut in brate, purtat, alaptat, cosleepuit si adorat de noi nu inseamna ca relatia mea cu tatal bebelusului nu mai exista, ci dimpotriva, ne apreciem si ne admiram si mai mult unul pe altul, tocmai datorita modului in care interactionam cu al nostru copil.
    Sunt sigura ca atunci cand va fi adult, va respecta si aprecia notiunea de familie, de mama, de iubita/ sotie/ partenera, va fi un barbat reponsabil, un sot iubitor si un tata implicat si profund indragostit de copiii sai.
    Nu va mai fie frica sa ascultati nevoile copiilor vostri, sa le acordati atentie si afectiune… Este firescul naturii, este dreptul lor din nastere, acela de a fi respectati, iubiti si ascultati.
    Si nu, nu spun ca viata e ca in filme, dimpotriva… In primele 4 luni a stat 23 ore din 24 la san, iar sotul imi aducea mancare in pat, imi facea masaj pentru ca intepeneam intr-o pozitie… Apoi au inceput trezirile nenumarate noaptea, mersul de-a busilea prin toata casa, trasul pisicii de urechi, golitul dulapurilor… Toate astea ne lumineaza viata!
    Iubiti-va copiii, ascultati-le nevoile si fiti mereu langa ei cand au nevoie de voi, fie ca au o luna, 3 ani sau 30 de ani. Asta inseamna sa fii parinte!

  36. Daca stramosii nostri si-ar fi pus bebelusii sa doarma in alta parte a pesterii sau a padurii (depinde unde locuiau), daca noaptea nu si-ar fi petrecut-o la sanul mamei, nu am fi supravietuit ca specie deoarece fie ar fi murit de frig, fie ar fi fost supusi pradatorilor, fie altor pericole. E doar un exemplu. Suntem una din speciile care populeaza planeta si avem un set prestabilit de necesitati obiective.

    Vera, cred ca esti doar insuficient informata si crescuta asa cum am fost toate mamicile de aici crescute, adica cu convingerea ca „bebelusul trebuie sa se descurce si singur” si „se invata in brate”, si „nu e stapanul meu”. Mamele noastre se intorceau la lucru la 3 luni deci trebuiau educate ca bebelusul poate fi dresat dupa bunul lor plac si ca nu e nicio problema in asta… doar era nevoie de forta de munca iar o mama AP nu poate fi un muncitor model.

    E adevarat, lumea din jur nu ii primeste cu bratele deschise pe acesti noi copii crescuti in spiritul AP. Dar tocmai ei sunt cei care vor schimba lumea!!! Va fi nevoie de mai multe generatii dar la un moment dat se va intampla si asta. Sa nu subestimam forta de transformare a iubirii si respectului, caci despre asta e vorba la AP, IN PRIMUL RAND. Schimbarea incepe cu primul graunte de nisip, primavara vine cu prima floare si apoi o urmeaza altele.

    Pentru ca vad ca esti deschisa sa intelegi :-), iti recomand sa iti faci timp si sa citesti PANA LA CAPAT articolul asta, toate capitolele: http://kiddyshopblog.blogspot.ro/2011/05/exterogestatia-i.html . Poate chiar o sa te ajute sa vezi un pic altfel necesitatile biologice ale speciei noastre. Spor la lectura!

    1. Pentru ca bebele meu este foarte cumintel, am avut timp sa citesc tot articolul 🙂

      Multumesc, Alina, pentru link si pentru ca nu m-ai jignit si atat, asa cum au facut alte mame.

      Este un articol obiectiv si de bun simt.

  37. Mai este ceva despre care nimeni nu vorbeste: inteligenta emotionala, capacitatea de a’ti intelege propriile emotii si de a sti ce sa faci cu ele, cum sa le controlezi. Dar si capacitatea de a intelege sentimentele celorlalti si de a sti cum sa reactionezi la ele. Dincolo de faptul ca, poate, un copil creste sanatos, fizic, Chiar Daca nu ii sunt implinite nevoile emotionale, cum credeti ca se dezvolta emotional? Cum se va purta la randul lui cu copiii lui sau cu sotul/ sotia etc? Noi (parintii) suntem cei care ii ajutam sa se dezvolte si in zona asta si sa nu ajunga un adult incapabil de a oferi sau de a primi dragoste pt ca, pur si simplu, nu i’a raspuns nimeni la nevoi cand a fost mic?

  38. Vera, din pacate ai inteles complet gresit conceptul de AP. Faptul ca tu cataloghezi parintii din jurul tau, care nu impun nicio limita propriilor copii, ca facand parte din categoria parintilor atasati, vine cel mai probabil din ignoranta. Iar daca ei se intituleaza astfel, e evident ca nici eu nu au inteles nimic.
    Attachment parenting-ul nu inseamna absenta oricaror limite, dimpotriva, limitele sunt bine stabilite, insa disciplinarea copilului presupune ghidare, educare, indrumare prin alte metode decat cele traditionale – pedepsele in special – si o abordare empatica si respectuoasa a copilului si a NEVOILOR lui (nu a dorintelor nerezonabile). Afectiunea si apropierea fizica sunt, din punctul meu de vedere, nevoi de baza ale copilului meu, iar un bebelus are NEVOIE sa fie tinut in brate, sa fie alaptat la cerere si sa doarma alaturi de mama sa, fara ca asta sa insemne stergerea identitatii mamei sau ca va deveni un rasfatat mai tarziu. Iubirea fata de copiii nostri este neconditionata si ei trebuie sa stie asta. Iubirea nu inseamna absenta limitelor, dimpotriva, ibsa aceste limite trebuie sa fie rezonabile si adaptate scopului urmarit.
    Sunt multe de spus despre acest concept, si nu pot fi toate cuprinse intr-un comentariu scurt la postarea ta, asa ca te invit sa te mai documentezi si abia apoi sa tragi o concluzie atat de drastica.
    Pentru inceput, iti dau link-ul unui site pe care eu il urmaresc cu placere, si cu care rezonez: http://www.littleheartsbooks.com/2012/02/03/babes-and-boundariesa-gentle-parenting-perspective/ si iti recomand si cartea Parenting neconditionat a lui Alfie Kohn.
    Sper sa ai disponibilitatea si curiozitatea sa te mai documentezi :).

  39. Dragi mamici cu 2 copilasi,va rog sa ma ajutati. Voi cum faceti cu somnul celor 2 copii in timpul zilei si al noptii? Reusiti sa respectati vreun program de somn? Eu, din cauza egoismului, bineinteles,am ajuns in niste situatii fara iesire, care rezulta cu stres maxim, panica si dureri de sani (desi alaptez baietelul). Fetita are 2 ani si jumatate,iar baiatelul 8 luni. De cand s-a nascut baietelul i-am culcat separat. Eu cu baietelul, sotul cu fetita in camere separate, in paturi separate, adica in 4 paturi. Am citit recent articolele despre co-sleeping si comentariile voastre. As vrea sa incerc si eu, dar nu stiu cum sa incep. Ei deja s-au obisnuit in formula asta.
    As vrea s-o fac mai mult pentru fetita, care a suferit de lipsa caldurii si a dragostei mele. Nu am dormit niciodata cu ea, preferam, atunci cand urla noapte,sa-i bag suzeta in gura (nu am alaptat-o decat 1 luna jumatate). sa ma intind pe jos, langa patut si sa o tin de mana pana dimineata, decat s-o iau in pat cu mine. Asta pentru ca am ascultat mai mult de sfatul medicilor, de parerile psihologilor si nu de glasul constiintei si a intuitiei mele. Saraca fetita si acum se trezeste noaptea si striga dupa mine, ziua doarme in timp ce imi mangaie mana… Sotul a fost ferm si nu i-a intins mana pe post de instrument de adormit copii, dar ea tot simte nevoia cand ma prinde pe mine. Drept dovada,din cauza incrancenarii mele si a egoismului suprem, avem o fetita suspicioasa, tematoare, nesigura pe mine, irascibila si exagerat de dependenta.
    Asa ca, dragi mamici, as putea oare sa repar ceea ce am stricat? As vrea sa invat din experientele voastre cu 2 sau mai multi copii. Voi cum faceti cu somnul lor? Ce tehnici as putea sa abordez? Ei adorm numai in liniste deplina, singuri. Cum sa-i unesc, sa ne unim?

  40. Consider ca acesta este un articol total deplasat. 1 la mana, daca alaptarea ii face mai mult rau decat bine, atunci clar biberonul este solutia. 2 copilul trebuie sa doarma cu mama, sa stea in brate la mama cat mai mult iar este gresit. O familie trebuie sa ramana functionala si dupa nasterea unui copil. Daca un bebe poate sa doarma singur toata noaptea fara probleme, de ce sa-l chinuie parintii cu zgomotele lor, cu mirosul lor, cu miscarile lor. Si-apoi un cuplu care doarme cu un bebe in pat nu mai este chiar un cuplu functional. Si uite asa apar barbatii nemultumiti si mamele ofuscate. Bebelusul nostru doarme de la 1 luna jumatate singur in pat in camera lui, nu se trezeste deloc peste noapte, iar acum are 1 an si 2 luni. In plus este hranit cu biberonul de la 1luna si nu a avut nicio problema. Nu a facut febra niciodata, nu s-a imbolnavit niciodata, nu a facut diaree niciodata(doar banalele viroze). Copilul nu se linisteste din plans cu alaptatul. Copilul plange pt. ca il doare ceva, iar datoria de mama e sa afle de la ce, nu sa-i inchida gura cu alaptatul. Cu cat se bibileste bebelusul mai mult cu atat copilul va fi mai rasfatat si va sta noptile la povesti in loc sa doarma si sa creasca frumos. Aud mame care la 2-3 dim. stau de povesti cu copilul la 1-3 ani. Poate nu va dati seama dar nu este deloc sanatos pt un copil sa nu doarma cand trebuie. Este o nebunie sa consideri ca a creste un copil total dependent de parinti in fiecare moment este modul corect de a-l creste.

    1. Intr-adevar, bietul bebelus, cat poate sa il chinuie o mama care doarme cu el! Mai bine singur la el in camera in patut, sigur se gandeste ca nu are nevoie de nimeni, ce il mai streseaza si parintii astia! Off 😦

    2. Ania, da, ai dreptate. Cnform teoriei tale, ia, muta-te tu repejor in alta camera fata de sot, ca sigur in deranjezi cand te foiesti in pat si sigur il deranjeaza crema cu care te dai tu pe maini seara! Urgent, ca doar tre sa fiti functionali a doua zi! Data viitoare cand simti nevoia sa vorbesti cu el despre problemele tale, sper sa te incuie intr-o camera, singura, sa isi dea seama ce te doare, ca doar ni vorbesti tu doar asa de dragul de a vorbi! Si cand vrei un cappuccino, ia baga niste apa de robinet, ca nici strabunicii nostrii nu au baut cappuccino sau espresso si au fost oameni vajnici!

    3. Imi pare Ania, dar nu aceasta este perspectiva corecta pentru a aborda acest subiect: functionalitatea cuplului. Odata cu nasterea copilului vorbim deja de functionalitatea familiei. Din pacate, se pare ca un copilul nu prea are nici un drept in cadru familiei si i se recunoaste identitatea mult mai tarziu! Separam copilul din primele zile de familie, nu ii raspundem nevoilor de baza cum ar fi aproprierea fizica, caldura sufleteasca, ii refuzam dreptul la san din motive absurde si ne miram de „noile generatii” de comportamentul fata de parinti si societate in general…

    4. La toate comentariile de acest gen observ un laitmotiv: nesiguranta in ceea ce priveste viata sexuala a cuplului si teama coplesitoare de infidelitatea partenerului de viata, puse in carca unui pui de om adus pe lume tocmai ca fruct al actului sexual. Sunt probleme de cuplu grave ascunse sub aceasta alungare egoista a nou nascutului de la pieptul mamei, probleme care ar trebui identificate, puse pe tapet, discutate si solutionate, eventual cu ajutorul unui specialist.Din pacate e mult mai usor sa izolam „intrusul” ca sa nu deranjeze cu scuza falsa de a nu fi el deranjat, sa ii limitam accesul la familia lui, in fond si la urma urmei. Trist.

Comentariile sunt închise