Indicatorii falşi

Care sunt indicatorii falşi urmăriți pentru a şti că bebe se satură la sân ?
Aceşti indicatori sunt urmăriți în proporție de 90% din cazuri.

Sunt falşi, ne induc în eroare.
Trebuie urmăriți indicatorii obiectivi

Să îi discutăm.

1. Cât scoate pompa
„Nu scot decât 10 ml cu pompa, prin urmare nu am lapte”.

a) Pompa nu ne arată dacă bebe se satură la sân. Cum extrage pompa lapte e diferit de modul în care extrage bebe lapte.

a1) Pompa nu ne arată cât lapte producem.
Pompa arată doar cât lapte poate ea să scoată.
Sau câți muşchi avem la degete ( dacă pompa e manuală, deşi „muşchi la degete” e impropriu zis) 😉

a2) Un bebe ataşat corect, care suge activ preponderent, fără disfuncții orale cum ar fi frenul restrictiv sau altele, poate primi mult mai mult lapte decât poate extrage cea mai bună pompă din lume.

Un bebe ataşat incorect, care suge inactiv preponderent, poate primi mai puțin lapte decât poate extrage cea mai bună pompă din lume.

Soluția ? Să trecem pe pompare exclusivă ?
Nu! Să rezolvăm pe cât posibil problemele existente la suptul bebeluşului pentru că e fundamental de importantă relația vie mamă-bebe, nu relația mamă-pompă!

a3) Înseamnă asta că descurajăm total utilizarea pompelor ?
Nu, desigur sunt situații în care sunt necesare pompele şi uneori se poate menține lactația cu ele până la rezolvarea suptului bebeluşului, însă nu vom lua pompele ca măsură obiectivă nici a suptului bebeluşului, nici a cantității de lapte pe care o producem.

2. Somnul bebeluşului
„Dacă doarme 3 ore după supt e sătul.
Dacă doarme 1 ora jumate, 2 ore şi 55 min şi 23 secunde, 45 minute, etc, nu e sătul.”

Aplicand aceeaşi logică, ce înseamnă dacă doarme 7 ore ? Că e dublu-sătul, aşa-i ? Wrong 🙂

Somnul nu e indicatorul sațietății.
Nu se ia niciodată singular. Întotdeauna e secundar suptului. Se verifică indicatorii detaliati şi se citeste articolul „Alaptarea în raport cu somnul bebelusului” pentru a şti când e semn că se satură şi când e semn că nu se satură.

3. Plenitudinea sânilor
” Dacă sânii sunt tari, am lapte.
Dacă sunt moi, n-am lapte. ”

Fals. Citiți articolul „Ecuatiile alaptarii” în contextul unui management corect al alăptării.

Nu aşteptăm să fie sânii grei/tari ca să punem bebele la sân. Când cere, indiferent cum sunt sânii atunci, îl punem pe bebeluş la sân.

4. Adormirea bebeluşului la sân/lăsarea mâinilor moi.

Poate fi un indicator al sațietății doar dacă se bifează indicatorii obiectivi.
Altfel, poate fi un semn că a renunțat să sugă din varii motive ( fie nu mai vine flux în acel moment, fie este fren restrictiv, fie altele) şi intra în stare de somnolență, se conservă.

20180603_162903.jpg

5. Timpul cât stă bebeluşul la sân
Ceasul la supt e cel mai fals indicator al sațietății.

Nu există bebeluşi leneşi!

Există bebeluşi care :
– Răspund la flux.
Vine flux, înghit. Nu vine flux, adorm.

– Au o afecțiune medicală.
O tratăm , nu etichetăm ( bebeii ca fiind puturoşi).

6. Proba suptului

Despre-proba-suptului-si-de-ce-nu-ar-trebui-facuta-in-mod-normal/

7. Gura lumii
Gura lumii e întotdeauna un indicator fals!

Ce alți indicatori falşi mai ştiti ? 🙂

Text : Adina Brănici consilier în alăptare

Editare foto : Dinu Diana

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s