Cosleeping

de Tami E. Breazeale

Extras din “Atașament parental: o abordare practică pentru a reduce tulburările de atașament și a promova siguranța emoțională a copiilor”, teza de masterat, Bethel College, februarie 2001.

Articol tradus de aici : https://www.drmomma.org/2009/10/cosleeping.html

Somnul solitar al bebelușului este o practică vestică destul de nouă în istoria umană. Obișnuirea copiilor să doarmă singuri noaptea a apărut în urmă cu aproximativ două secole. Înainte de finele anilor 1700, cosleeping-ul era norma socială (Davies, 1995). Astăzi, în multe culturi se continuă această practică, copiii fiind priviți ca o extensie naturală a mamelor în primii ani de viață și petrecându-și atât ziua cât și noaptea alături de acestea. Cosleeping-ul este ceva obișnuit în asemenea culturi atât pentru copii cât și pentru mame, iar practica vestică de a lăsa copiii sa doarmă singuri în camere separate este considerată aberantă (Thevenin, 1987). Nu există în prezent studii cuprinzătoare privind cosleeping-ul nereactiv, adică acel cosleeping care este un obicei de la naștere, și nu rezultatul tulburărilor de somn ale copiilor. Totuși, dovezile medicale și antropologice sugerează că obiceiul vestic din ultimele două secole de a lăsa copiii mici să doarmă singuri ar putea avea consecințe în ceea ce privește atașamentul securizant și siguranța fizică.

Atașamentul și mediul de somn

Lucrările timpurii ale lui John Bowlby au atras atenția asupra faptului că, în cazurile în care mama și copilul erau mereu împreună, aceștia beneficiau de un atașament securizant (Bowlby, 1953 citat în Davies, 1995). Se crede că siguranța emoțională a copilului mic este favorizată de contactul piele-pe-piele din timpul nopții (Davies, 1995). Într-un studiu al cosleeping-ului în prima copilărie, făcut de Hayes, Roberts și Stowe (1996), s-a descoperit că acei copii care dormeau singuri aveau un atașament mai puternic față de un ”obiect de siguranță” și erau mai predispuși să fie deranjați de lipsa acestui obiect decât cei care beneficiau de cosleeping. Într-un studiu asupra atașamentului față de obiecte moi și suzetă din 1992 (Lehman, Denham, Moser și Reeves), 40% dintre copiii care manifestau atașament dublu, atât față de obiecte moi cât și față de suzete, și 80% dintre cei care manifestau atașament doar față de suzete erau evaluați ca având atașament nesigur cu mamele lor până la vârsta de 19 luni; și tații au raportat că se bucură de mai mult timp petrecut împreună cu bebelușul ca rezultat direct al dormitului împreună (Davies, 1995; Seabrook, 1999; Thevenin, 1987). Tații care dorm împreună cu familia de obicei sunt deranjați din somn mai rar, pentru că nevoile copiilor sunt satisfăcute rapid iar aceștia nu se trezesc complet și nu plâng ca să obțină ce au nevoie.

Dovezi antropologice

Există numeroase dovezi antropologice despre societăți în care se practică cosleeping-ul. O analiză a studiilor de specialitate făcute asupra societăților în care se practică cosleeping-ul de către Thevenin (1987) și Lozoff și Brittenham (1979), aceștia au identificat studii clasice care includ aproape 200 culturi în care se practică cosleeping-ul mamă-bebeluș, deși în anumite culturi tatăl dormea într-adevăr separat. Exemple de asemenea culturi sunt cea japoneză, cea coreeană, cea filipineză, cea a eschimoșilor indieni, cea Kung San din Africa, precum și cea a băștinașilor din Okinowa (Lozoff & Brittenham, 1979; Thevenin, 1987). Descrierea culturii din Okinowa includea observații atât despre cosleeping până la șase ani și alăptare nerestricționată, cât și despre caracteristici ale comportamentului adulților din care reieșea un istoric de atașament securizant (Thevenin, 1987). Cosleeping-ul este norma culturală a aproximativ 90% din populația globului (Young, 1998).

Grădinițele comunale ale kibbutz-urilor israeliene formează un contrast interesant cu practica extrem de răspândită a cosleeping-ului. În comunitățile israeliene tradiționale, bebelușii sunt lăsați să doarmă în grădinițe comunale începând cu vârsta de șase săptămâni. Într-un studiu referitor la influența pe care o are un asemenea aranjament asupra diadei mamă-copil, Sagi, van Ijzendoorn, Aviezer, Donnell și Mayseless (1994) au descoperit că atașamentul securizant era semnificativ mai scăzut în cazul bebelușilor lăsați să doarmă în grădinițele comunale ale kibbutz-ului decât în cazul celor care dormeau în casa părinților lor. Studiul a urmărit 48 de bebeluși sănătoși, toți acești copii petrecând nouă ore pe zi, șase zile pe săptămână, în grupuri mici, supravegheați de un îngrijitor profesionist. Toți copiii mergeau acasă cam patru ore în timpul cinei, de obicei în intervalul orar 4 – 8 p.m. Copiii care dormeau acasă rămâneau în grija părinților, în timp ce copiii care dormeau în grădinița comunală se întorceau acolo pentru a fi adormiți si supravegheați peste noapte de către două femei care monitorizau mai multe asemenea locații și erau responsabile pentru mai mult de 50 de copii cu vârste între 6 săptămâni si 12 ani. Aceste femei erau membre ale comunității care făceau cu schimbul, alocând o săptămâna la fiecare șase luni, și deci nu deveneau familiare pentru copii. Informațiile generale privind calitatea experiențelor din cadrul grădiniței pe timpul zilei, caracteristicile biografice ale mamelor, satisfacția profesională a mamelor și caracteristicile personale ale copiilor erau considerate a fi similare între cele două grupuri. Singura diferență testată era somnul de noapte. Din rândul bebelușilor care dormeau acasă, 80% au fost considerați ca având un atașament securizant cu mamele lor, în timp ce numai 48% dintre bebelușii care dormeau în grădinițele comunale au fost considerați ca având un astfel de atașament cu mamele lor. Deși acest lucru nu are o relație directă cu cosleeping-ul, este posibil ca motivul principal pentru care copiii care dormeau acasă aveau o rată mai mare a atașamentului securizant să fie faptul că beneficiau de același îngrijitor în mod constant, care prin definiție era mai capabil să răspundă nevoilor lor decât îngrijitoarele care aveau mulți copii sub supraveghere.

Siguranța fizică

În mai 1999, Comisia pentru Siguranța Produselor (CPSC) a dat publicității o avertizare împotriva cosleeping-ului sau a culcării copiilor mici pe suprafețe destinate adulților, bazată pe un studiu al unor rapoarte legate de moartea unor copii mai mici de doi ani în perioada 1980 – 1997. Între cele 2,178 de decese cauzate de strangulări neintenționate din studiul Comisiei, se aflau 180 de copii mici care muriseră după ce fuseseră culcați pe sofa sau în pat. În cadrul unei alte analize a datelor CPSC s-a descoperit că, din 515 morți în paturi pentru adulți, 121 erau ca rezultat al somnului pe aceste suprafețe și 394 de copii muriseră ca rezultat al blocării în structura patului (Heinig, 2000). Descoperirile făcute de CPSC au fost transformate într-un circ media în care se descuraja cosleeping-ul și care, în loc să educe publicul în legătură cu dormitul împreună în siguranță, a alarmat părinții. Nicio sursă media nu a menționat faptul că 2.700 de copii muriseră în ultimul an al studiului din cauza Sindromului Morții Subite a Sugarului (SMSS), cunoscut și ca ”moartea în pătuț”; marea majoritate a acestor copii au murit singuri în pătuțurile lor (Seabrook, 1999). De asemenea este interesant să luăm în calcul și faptul că anunțurile media ale CPSC nu au dat informații despre alți factori în afara locului de somn, cum ar fi dacă adultul cu care dormeau era sub influența alcoolului sau a drogurilor sau dacă suprafața de somn era una potrivită; 79 dintre cele 515 decese au survenit pe paturi cu apă (Seabrook, 1999). Părinții trebuie să țină cont de instrucțiunile de siguranță pentru cosleeping, exact la fel ca atunci când aleg un pătuț.

Siguranța în cosleeping este extrem de importantă. Părinții ar trebui să ia foarte în serios importanța unui mediu de somn sigur pentru copiii lor. Există multe instrucțiuni de siguranță, majoritatea lor fiind de bun simț (Sears, 1995b; Thevenin, 1987). Întâi, patul trebuie aranjat în așa fel încât copilul să nu fie în pericol de a cădea. Acest lucru se poate face cu ajutorul unor dispozitive speciale sau prin utilizarea unui pătuț cu trei laturi sau chiar prin împingerea patului lângă perete ca să nu existe găuri în care copilul să rămână blocat. Apoi, în primele luni, părinții trebuie să plaseze copilul lângă mamă și nu între părinți, pentru că de obicei tații nu sunt la fel de atenți la copiii foarte mici cum sunt mamele. Cei care practică cosleeping ar trebui să folosească un pat mare sau să pună pătuțul cu o latură scoasă lângă mamă și să se asigure că saltelele sunt la același nivel. Ar trebui să evite folosirea plăpumilor grele sau a pernelor lângă bebeluș. Copiii mici nu trebuie să fie îmbrăcați prea gros, întrucât mama dă căldura corpului ei și bebelușului. Bebelușii care dorm cu părinții sunt de obicei alăptați toată noaptea; acest obicei trebuie încurajat. Paturile de apă, canapelele sau alte suprafețe moi nu sunt potrivite pentru cosleeping (Heinig, 2000; Sears, 1995b; Thevenin, 1987). Foarte important este ca părinții care sunt foarte obosiți din cauza lipsei de somn sau care se află sub influența alcoolului și a drogurilor să nu practice cosleeping. Părinții care fumează ar trebui de asemenea să evite cosleeping-ul pentru că fumatul secundar crește riscul de deces din SMSS (McKenna et al., 1993; Sears, 1995b).

Sindromul Morții Subite a Sugarului

Studiile făcute asupra cosleeping-ului și a SMSS au rezultat într-o pleiadă de cunoștințe despre acestea pe care mulți le consideră definitorii pentru confirmarea alegerii de a folosi un pat pentru toți membrii familiei. Majoritatea covârșitoare a studiilor asupra SMSS dinainte de 1980 au fost făcute asupra unor bebeluși izolați, în laboratoare. Din contră, James McKenna, un antropolog medical, a făcut câteva studii asupra cosleeping-ului diadelor mamă-bebeluș. McKenna a emis postulatul conform căruia fiziologia somnului unui bebeluș a evoluat în contextul cosleeping-ului și somnul bebelușului nu poate fi complet înțeles fără a studia bebelușul în mediul său obișnuit de somn (McKenna et al., 1993).

În cercetarea făcută de dr. McKenna, cosleeping-ul este definit ca somnul copilului suficient de aproape de o altă ființă pentru a ”accesa, răspunde la sau schimba stimuli senzoriali cum ar fi sunetul, mișcarea, atingerea, vederea, gazele, stimuli olfactivi, dioxid de carbon și/sau temperatură” (McKenna et al., 1993, p. 264). McKenna credea că prin cosleeping sunt modificați și ceilalți factori de risc, cum ar fi așternuturi periculoase, temperatura mediului înconjurător și poziția de somn a bebelușului. Folosind metode consacrate de înregistrare somnografică, McKenna a înregistrat tiparele de somn, respirație și trezire pentru mame și bebelușii lor în vârstă de două până la patru luni care au dormit împreună în laborator și de asemenea pentru bebeluși și mame care au dormit singuri în camere alăturate pentru două nopți și împreună în aceeași cameră pentru a treia noapte (McKenna et al., 1994). Descoperirile preliminare ale cercetărilor asupra cosleeping-ului indicau faptul că mamele care practicau cosleeping-ul aveau nivele foarte ridicate ale trezirilor simultane cu copiii lor precum și tipare de somn sincronizate cu aceștia. Din moment ce se presupune că există o relație între lipsa trezirilor la bebeluși și anumite decese cauzate de SMSS (McKenna et al., 1993; Sears, 1995b), ipoteza lui McKenna, și anume că influența cosleeping-ului asupra tiparelor de respirație, a sistemului nervos central și a sistemelor cardiovasculare ale bebelușului are efecte protectoare, pare validă.

În mod ciudat, în 1994 a fost făcut un studiu în Marea Britanie asupra dezvoltării fiziologice, somnului bebelușilor și a riscului de SMSS în rândul copiilor asiatici, iar cercetătorii Petersen și Wailoo au descoperit că, deși copiii asiatici aveau câțiva factori fiziologici care îi predispuneau la SMSS, de fapt de SMSS este mult mai mică în rândul populației asiatice. Autorii remarcă faptul că acest lucru s-ar putea datora stimulării crescute de care bebelușii asiatici au parte datorită practicilor de îngrijire a copiilor caracteristice familiilor asiatice. Aceste practici includ cosleeping, purtarea bebelușului și implicarea sporită a acestuia în treburile gospodărești (Petersen & Wailoo, 1994). Rata SMSS în țările asiatice, unde se practică cosleeping în mod normal, este mult mai mică decât în societatea vestică (Thevenin, 1987).

Atitudinea față de cosleeping

Cosleeping-ul de la naștere este recomandat de către La Leche League International, organizația cea mai importantă de suport în alăptare din lume (LLLI,1997), precum și de mulți alți consultanți în lactație profesioniști (Heinig, 2000). Beneficiile cosleeping-ului pentru diada mamă-copil includ acces crescut la hrănirea la sân și un somn mai bun atât pentru mamă cât și pentru bebeluș. Conform studiilor făcute, mamele care practică cosleeping își alăptează copiii mai des noaptea, dar nu își amintesc acest lucru dimineața. Deși se trezesc des, în timpul studiilor asupra cosleeping-ului, mamele au raportat că au dormit mai mult când au făcut cosleeping decât atunci când au dormit separat de copii (McKenna et al., 1994). Un alt beneficiu al cosleeping-ului și alăptării nocturne nerestricționate este protecția contraceptivă, pentru că mamele care alăptează exclusiv și practică cosleeping redevin fertile cu întârziere, uneori la un an de la naștere. Cosleeping-ul reduce de asemenea temerile nocturne și ajută instinctul protector matern să se manifeste (Medoff & Schaefer, 1993). Mulți susținători ai cosleeping-ului cred că acesta, ca o componentă a parentajului natural, sau de atașament, ajută copiii să fie mai încrezători în forțele proprii și mai independenți (Sears, 1995a; Thevenin, 1987).

Experții pediatri din deceniile trecute au atras atenția asupra consecințelor negative pe care le-ar avea dormitul copiilor în ”patul părinților”, atât asupra copiilor cât și asupra părinților. Specialiști de renume precum Dr. Spock, Dr. Brazelton și Dr. Ferber i-au admonestat pe părinții care practicau cosleeping, explicând ca vor crea obiceiuri negative sau probleme de somn copiilor lor, că îi vor face pe aceștia prea dependenți și că mariajul părinților ar fi de asemenea afectat de cosleeping (Ball, Hooker, & Kelly, 1999). Neînțelegerea obiceiului nereactiv de a practica cosleeping de la naștere prin comparație cu utilizarea reactivă a acestuia pentru a rezolva probleme cu copiii mai în vârstă pare să fie la baza acestor poziții anti-cosleeping. Studii asupra cosleepingului reactiv (Lozoff, Wolf, & Davis, 1984; Rath & Okum, 1995) au descoperit corelări între cosleeping, probleme de somn în copilărie și stres familial, totuși diferențele culturale între modul în care practicau cosleeping familiile afro-americane și cele caucaziene sau de origine hispanică erau semnificative. În studiul din 1984 făcut de Lozoff, Wolf și Davis, a fost intervievat un eșantion reprezentativ de 150 de mame ale unor copii cu vârste între șase luni și patru ani. Rata de probleme de somn raportate era de trei ori mai mare pentru copiii caucazieni care dormeau cu părinții comparativ cu cei care dormeau singuri, dar pentru familiile afro-americane rata era exact invers, și anume cei care dormeau singuri aveau mai multe probleme de somn decât cei care dormeau cu părinții. Rezultatele acestor studii nu au reușit sa arate vreo relație cauzală între cosleeping și problemele de somn (Medoff & Schaefer, 1993). De asemenea, faptul că acei copii caucazieni și hispanici care făceau cosleeping erau mai în vârstă decât copii afro-americani în studiul din 1984 făcut de Lozoff, Wolf și Davis sugerează că există o diferență culturală în practicarea cosleepingului; mai precis, familiile afro-americane erau mai predispuse să folosească cosleeping-ul nereactiv decât familiile albe sau hispanice. Deși nu există studii semnificative, evaluate inter pares, despre cosleeping-ul nereactiv, evidența antropologică (Lozoff & Brittenham, 1979; Thevenin, 1987) și cercetările făcute de Dr. McKenna (1994) și Dr. Sears (1995b) pare să susțină cosleeping-ul ca fiind un obicei valoros, mai ales dacă mama își alăptează copilul.

Într-un articol din populara revistă The New Yorker, John Seabrook (1999) descrie experiența sa legată de cosleeping cu soția și fiul nou-născut. Soția, care dormise cu părinții ei și care alăpta, dorea intuitiv sa facă cosleeping. Autorul se simțea mai confortabil cu sfaturile experților care se opuneau cosleeping-ului. După luni de lipsă de somn și multe încercări eșuate de a învăța copilul să doarmă singur, tatăl a cedat. Deja îl vizitase pe faimosul Dr. Richard Ferber, a cărui metodă de adormit copiii se bazează pe un sistem pavlovian, de extincție progresivă (cry-it-aut – CIO – metoda plânsului controlat) care promite părinților un somn neîntrerupt, solitar, din partea bebelușilor, odată ce au fost ”ferberizați”. În timpul discuției, autorul l-a întrebat pe Dr. Ferber despre cosleeping, iar Dr. Ferber, care a criticat cosleeping-ul în cartea sa extrem de populară ”Rezolvă problema somnului copilului tău”, publicată în 1985, se dezice și susține de această dată că ”sunt multe exemple în care cosleeping chiar funcționează ” (Seabrook, 1999, p. 64). După această discuție, tatăl recunoaște că motivul principal pentru care majoritatea experților se opun cosleeping-ului este confortul părinților și o idee vagă cum că bebelușii ar trebui să fie independenți. Dl. Seabrook învăță să respecte tiparele de somn ale copilului său mic și se adaptează acestora, lăsând cosleeping-ul să se transforme într-o experiență de apropiere de care se bucură întreaga familie.

Ball, Hooker și Kelly (1999) au făcut un studiu în Marea Britanie pentru a determina care este referința în ceea ce privește cosleeping-ul în familiile britanice. Se credea că, deși cosleeping-ul nu face parte din ideologia de masă în Marea Britanie sau America, și deși literatura din domeniu este un conglomerat de juxtapuneri reactive și interculturale, acest studiu va deschide calea către o discutare corectă a atitudinilor și practicilor parentajului nocturn. Studiul a fost făcut pe o comunitate săracă din Anglia de nord, prin consultarea părinților care așteptau să li se nască copii. Părinții au fost intervievați înainte de naștere despre ce metode de îngrijire doreau să aplice și apoi despre metodele reale aplicate după nașterea copilului, când acesta avea între două și patru luni. Patruzeci de familii au răspuns ambelor interviuri. Au fost intervievați atât cei care deveneau părinți pentru prima oară cât și părinții experimentați. Nimeni dintre cei care deveneau părinți pentru prima oară nu anticipa că va dormi cu copilul după naștere, deși 70% dintre ei au recunoscut că au sfârșit prin a o face, cel puțin ocazional. Mamele care au fost intervievate după naștere au menționat cât e de ușor să alăptezi culcată și să ai grijă de copil când dormi cu el. Nu e deci surprinzător că părinții experimentați aveau așteptări mai realiste, cu 35% anticipând că vor practica cosleeping și 59% chiar făcând acest lucru. Marea majoritate a femeilor care deveniseră mame pentru prima dată și care practicau cosleepingul își și alăptau copiii. Studiul a dezvăluit că, în ciuda ideilor preconcepute despre cosleeping ca fiind o practică rară și periculoasă, părinții britanici obișnuiți îl consideră o tehnică eficientă de îngrijire a bebelușului și îl practică des.

Referințe:

Ball, H. L., Hooker, E., & Kelly, P. J. (1999). „Where will the baby sleep? Attitudes and practices of new and experienced parents regarding cosleeping with their newborn infants.” American Anthropologist, 101, 143-151.

Davies, L. (1995). „Babies co-sleeping with parents.” Midwives: Official Journal of the Royal College of Midwives, 108, 384-386.

Hayes, M. J., Roberts, S. M., & Stowe, R. (1996). „Early childhood co-sleeping: Parent-child and parent-infant nighttime interactions.” Infant Mental Health Journal, 17, 348-357.

Heinig, M. J. (2000). „Bed sharing and infant mortality: Guilt by association?” Journal of Human Lactation, 16, 189-191.

La Leche League International, Inc. (1997). The Womanly Art of Breastfeeding. (6th rev. ed.) Schaumberg, IL: Author.

Lehman, E. B., Denham, S. A., Moser, M. H., & Reeves, S. L. (1992). „Soft object and pacifier attachments in young children: The role of security of attachment to the mother.” Journal of Child Psychology and Psychiatry and Allied Disciplines, 33, 1205-1216.

Lozoff, B., & Brittenham, G. (1979). „Infant care: cache or carry.” Journal of Pediatrics, 95, 478-483.

Lozoff, B., Wolf, A. W., & Davis, N. S. (1984) „Cosleeping in urban families with young children in the United States.” Pediatrics, 74, 171-182.

McKenna, J., Mosko, S., Richard, C., Drummond, S., Hunt, L., Cetel, M. B., & Arpaia, J. (1994). „Experimental studies of infant-parent co-sleeping: Mutual physiological and behavioral influences and their relevance to SIDS (sudden infant death syndrome).” Early Human Development, 38, 187-201.

McKenna, J., Thoman, E. B., Anders, T. F., Sadeh, A., Schectman, V. L., & Glotzbach, S. F. (1993). „Infant-parent co-sleeping in an evolutionary perspective: Implications for understanding infant sleep development and the sudden infant death syndrome.” Sleep, 16, 263-282.

Medoff, D., & Schaefer, C. E. (1993). „Children sharing the parental bed: A review of the advantages and disadvantages of cosleeping.” Psychology: A Journal of Human Behavior, 30 (1), 1-9.

Petersen, S. A., & Wailoo, M. P. (1994) „Interactions between infant care practices and physiological development in Asian infants.” Early Human Development, 38, 181-186.

Rath, F. H., Jr., & Okum, M. E. (1995). „Parents and children sleeping together: Cosleeping prevalence and concerns.” American Journal of Orthopsychiatry, 65, 411-418.

Sagi, A., van Ijzendoorn, M. H., Aviezer, O., Donnell, F., & Mayseless, O. (1994). „Sleeping out of home in a kibbutz communal arrangement: It makes a difference for infant-mother attachment.” Child Development, 65, 992-1004.

Seabrook, J. (1999). „Annals of parenthood: Sleeping with the baby.” New Yorker, 75 (33), 56-65.

Sears, W. (1995a). „Attachment parenting: A style that works.” The NAMTA Journal, 20 (2), 41-49.

Sears, W. (1995b). SIDS: A parent’s guide to understanding and preventing Sudden Infant Death Syndrome. Boston: Little, Brown, and Company.

Thevenin, T. (1987). The family bed: An age old concept in child rearing. Wayne, NJ: Avery Publishing Group, Inc.

Young, J. (1998). „Babies and bedsharing…. Cosleeping”. Midwifery Digest, 8, 364-369.

Traducere : Raluca Ioana Georgescu